Breaking news Guvernul Cioloș a fost respins! A avut doar 88 de voturi „pentru”
- Scris de Ziua de Cluj
- 20 Oct 2021, 12:53
- Politica
- Ascultă știrea
Votul privind învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Dacian Cioloş s-a încheiat. Pentru ca Executivul să fie învestit erau nevoie de 234 de voturi favorabile.
Guvernul Cioloş nu a obţinut miercuri votul de încredere al Parlamentului, având doar 88 de voturi favorabile. De asemenea, au fost înregistrate 184 de voturi ”împotrivă”.
Votul a fost secret cu bile. Parlamentarii PNL şi UDMR nu şi-au exprimat votul, fie au fost prezenţi şi au anunţat că nu votează, fie au fost absenţi din sală.
Prima opţiune politică în acest moment, potrivit preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, este „resuscitarea” colaiţiei. Dacă nu se poate, soluţia e un guvern minoritar: „important e să nu rămâi baricadat în certitudinile tale, care până la urmă sunt valabile doar în cetatea ta”.
„E clar că acest Guvern nu are cum să treacă, ştie şi dl Cioloş, ştie toată lumea”, a spus în timpul dezbaterilor Marcel Ciolacu. Liderul PSD afirma că PSD nu poate accepta un ministru al Sănătăţii care „este părtaş la acest dezastru sanitar”. „Spectacolul politic sinistru trebuie să înceteze”, spunea Ciolacu.
„Suntem în mijlocul furtunii şi nu ne permitem să fim superficiali sau iresponsabili”, a susţinut premierul desemnat, Dacian Cioloş, în timpul şedinţei în care urma să fie dat votul de învestitură. El a cerut „un vot pentru un guvern de criză”.