Guvernul Ponta 3, la votul Parlamentului. Miniştrii sunt audiaţi în comisii
- Scris de realitatea.net
- 04 Mar 2014, 11:11
- Politica
- Ascultă știrea

Miniştrii propuşi în Guvernul Ponta 3 urmează să fie votat azi, în parlament, după audierile miniştrilor. Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea a declarat, luni, după şedinţa Birourilor Permanente reunite, că programul învestirii noului Guvern cuprinde audierea miniştrilor noi şi cei cu portofolii noi, marţi, între orele 9.00 şi 13.00, votul în plenul reunit urmând a se da începând cu ora 15.00.
Zgonea a arătat că programul audierilor din comisii începe la ora 9.00, cu vicepremierii, urmat de ceilalţi miniştri noi din Cabinetul Ponta III, dar şi miniştrii care şi-au schimbat portofoliile.
La ora 15.00 a fost programat plenul renit în cadrul căruia va fi dat votul celor două Camere ale Parlamentului, pe noua structură a Guvernului.
UPDATE: Aurelia Cristea a primit, marţi, avizul comisiilor parlamentare pentru a ocupa funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social, fiind validată cu 30 de voturi "pentru" şi 16 "împotrivă".
La audierea în comisiile reunite de muncă şi protecţie socială, Aurelia Cristea a spus că are printre priorităţi dezvoltarea dialogului social la nivel local şi creşterea capacităţii de expertiză a membrilor din comisiilor de dialog social, dorind ca aceştia să participe inclusiv la cursuri de comunicare şi de mediatori.
Cristea a adăugat că va continua tot ce s-a întreprins la minister pentru găsirea de soluţii privind modificarea legii dialogului social, spunând că va încerca să identifice aceste soluţii până în septembrie.
UPDATE: Comisiile juridice din Camera deputaţilor şi Senat au acordat, marţi dimineaţă, prin vot, aviz favorabil pentru Eugen Nicolicea, propus ca ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Ponta III.
Decizia comisiilor de specialitate a fost adoptată cu 20 de voturi "pentru" şi 9 "împotrivă". Liberalii şi democrat-liberalii au votat împotrivă.
Vicepreşedintele UNPR Eugen Nicolicea, secretar al Camerei Deputaţilor, propus pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Ponta III, este deputat din anul 1992, el fiind adversar politic al actualului premier în perioada 2009 - 2011, când spunea despre acesta că a trăit la Paris "ca un aurolac".
Programul învestirii noului Guvern cuprinde audierea miniştrilor noi şi cei cu portofolii noi, marţi, între orele 9.00 şi 13.00, votul în plenul reunit urmând a se da începând cu ora 15.00.
UPDATE: Gabriel Oprea, propus ministru al Afacerilor Interne şi vicepremier, a primit, marţi, avizul pentru aceste funcţii din partea comisiilor parlamentare reunite, fiind validat cu 20 de voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi patru abţineri.
Oprea a fost audiat de comisiile pentru apărare, ordine public şi siguranţă naţională din Senat şi Camera Deputaţilor. La finalul audierilor, Gabriel Oprea a declarat că nu şi-a dorit să fie ministru de Interne, însă a acceptat această funcţie.
El a precizat că este o perioadă economică dificilă, însă îşi doreşte să fie mulţi bani pentru echipamente şi salariile angajaţilor din structurile Ministerului Afacerilor Interne.
Oprea a adăugat că îşi doreşte ca oamenii să nu mai fie nevoiţi să dea şpagă pentru serviciile publice.
Liderul UNPR, Gabriel Oprea, a mai ocupat funcţia de ministru al Internelor, timp de 20 de zile, în 2008, în Guvernul PDL-PSD.
În Guvernul Ponta, Oprea a fost până acum vicepremier fără portofoliu, iar din ianuarie a preluat interimatul la MAI, după demisia liberalului Radu Stroe din Guvern, în urma scandalului legat de accidentul aviatic din Munţii Apuseni.
Cum arată noul Executiv propus de Victor Ponta:
VICTOR PONTA - prim-ministru
LIVIU DRAGNEA - Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării regionale şi administraţiei publice
GABRIEL OPREA - Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Interne
DANIEL CONSTANTIN - Viceprim-ministru, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
KELEMEN HUNOR - Viceprim-ministru, Ministrul Culturii
IOANA PETRESCU - Ministrul Finanţelor Publice
TITUS CORLĂŢEAN - Ministrul Afacerilor Externe
MIRCEA DUŞA - Ministrul Apărării Naţionale
ROBERT CAZANCIUC - Ministrul Justiţiei
REMUS PRICOPIE - Ministrul Educaţiei Naţionale
EUGEN TEODOROVICI - Ministrul Fondurilor Europene
NICOLAE BĂNICIOIU - Ministrul Sănătăţii
CONSTANTIN NIŢĂ - Ministrul Economiei
DAN ŞOVA - Ministrul Transporturilor
ROVANA PLUMB - Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice
KORODI ATTILA - Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice
RĂZVAN COTOVELEA - Ministrul pentru Societatea Informaţională
GABRIELA SZABO - Ministrul Tineretului şi Sportului
EUGEN NICOLICEA - Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul
BOGDAN STANOEVICI - Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni
DOINA PANĂ - Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură
LIVIU VOINEA - Ministrul delegat pentru Buget
FLORIN JIANU - Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism
RĂZVAN NICOLESCU - Ministrul delegat pentru Energie
MIHNEA COSTOIU - Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică
AURELIA CRISTEA - Ministrul delegat pentru Dialog Social
Social-demoraţii, nemulţumiţi de propunerile lui Ponta
Mai mulţi social-democraţi şi-au manifestat, luni seară, surprinderea faţă de faptul că premierul Victor Ponta a propus, pentru a ocupa posturi importante în noul Guvern, persoane foarte puţin cunoscute în rândul partidului şi fără a face o consultare prealabilă în partid.
Social-democraţii care au participat, luni seară, la un hotel din Capitală, la şedinţa informală a PSD, au mâncat şi au făcut cunoştinţă cu noii miniştri, prezenţi, în mare parte, la reuniune.
Mai mulţi participanţi au arătat, ulterior, în discuţiile neoficiale cu jurnalişti, că nu îi cunosc pe cei mai mulţi dintre noii miniştri propuşi de premier.
"Cunosc doar trei. Am auzit, doar, de ei", a spus un social-democrat.
"Nu îi cunosc. Contează însă să fie persoane capabile, să îşi facă treaba", a spus un altul.
"Dacă puneam oameni grei din partid, eram criticaţi că i-am pus tot pe ăia vechi. Dacă punem oameni noi, tehnocraţi, suntem criticaţi că am pus oameni noi", a observat un alt social-democrat.
Alţi social-democraţi au arătat că nu au fost consultaţi în prealabil în legătură cu propunerile.
Ei s-au referit la faptul că premierul a făcut propunerile de miniştri în şedinţa CExN a PSD, care a avut loc la Palatul Parlamentului, anterior întrevederii de la hotel.
Potrivit acestora, membrii CExN au votat în unanimitate propunerile lui Ponta şi nu au avut nicio obiecţie, în condiţiile în care aflaseră de propuneri cu circa o oră înainte, iar CV-urile noilor miniştri erau prezente în mape.
Miniştrii propuşi urmează să fie audiaţi în comisiile parlamentare marţi dimineaţă.