Iohannis, după votul la Şova: E din ce în ce mai greu de lucrat cu acest Parlament şi majoritate

Iohannis, după votul la Şova: E din ce în ce mai greu de lucrat cu acest Parlament şi majoritate
Preşedintele Klaus Iohannis a scris, marţi, pe Facebook, că "prin votul dat astăzi în Senat, Parlamentul perseverează în a obstrucţiona procesele din justiţie, apelând la tertipuri procedurale".

"Constat, din păcate, că prin votul dat astăzi în Senat, Parlamentul perseverează în a obstrucţiona procesele din justiţie, apelând la tertipuri procedurale. Atunci când este vorba de statul de drept, este din ce în ce mai greu de lucrat cu acest Parlament şi această majoritate", se arată în textul postat pe contul de Facebook al preşedintelui Iohannis.

Senatul a respins, marţi, cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova, fiind înregistrate 66 de voturi "pentru" şi 72 "împotrivă".

Votul asupra cererii privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Dan Şova a fost reluat, decizia fiind luată de plen, după lungi dezbateri.

Anterior, marţi, după şedinţa Biroului Permanent, vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD) declara că cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului Dan Şova va "intra" azi în plenul Senatului şi va fi supusă la vot.

"S-a introdus astăzi un punct distinct al ordinii de zi: luarea în discuţie, dezbaterea şi votul pentru solicitarea ministrului Justiţiei privind încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului Şova. Deci, va urma un moment special al votului pentru această decizie. Votul va fi secret, cu bile. Aceasta este decizia Biroului Permanent", menţiona Dumitrescu (PSD).

La rândul său, senatorul Mario Oprea (PNL) a precizat că votul pe cazul Şova s-a dat pe 25 martie, iar motivarea Curţii Constituţionale nu se referă la votul dat atunci.

"Ce e neconstituţional în a lua nişte bile şi a le duce la urna de vot? Motivarea Curţii Constituţionale se referea la modul cum s-a interpretat formarea unei majorităţi în raport cu decizia finală pe care Senatul să o ia în cazul acestei cereri. În situaţia în care se va ajunge la un vot, deşi noi vom arăta în plen că nu mai e cazul, noi - aşa cum am votat şi data trecută - vom vota pentru cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării senatorului Şova", a spus senatorul liberal.

El a mai declarat că decizia luată în Biroul Permanent este "un abuz", deoarece "votul s-a dat şi nu vor avea nicio explicaţie legat de ce vor face cu acest vot care s-a dat în 25 martie".

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc (PNL), a anunţat, marţi, că în Comisia juridică au fost 5 voturi pentru şi 5 împotrivă pe proiectul de hotărâre privind cazul Dan Şova.

Proiectul de hotărâre avea un articol unic: "Senatul încuviinţează reţinerea şi arestarea preventivă a domnului senator Şova Dan Coman în dosarul nr 122/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie".

"Rezultatul votului, din păcate, e unul nefavorabil, în sensul în care propunerea mea n-a întrunit numărul de voturi, sunt 5 la 5. Cu toate acestea, pentru că Biroul Permanent ne-a cerut să trimitem un punct de vedere pentru a avea ce discuta în plen, acesta fiind totuşi suveran, trebuie s-o spun, vom trimite BP proiectul pe care l-am dezbătut astăzi, vom consemna şi rezultatul votului sperând că cei nouă (reprezentaţii puterii -n.r.) din BP nu vor face şi acolo un abuz de putere folosindu-şi voturilor şi vor trimite la plen un punct de vedere concret pe care să discutăm", a mai spus Boboc.

 

Comenteaza