Iohannis: "Îmi doresc ca primarii să fie aleşi în două tururi"
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că primarii trebuie să fie aleşi în două tururi de scrutin şi a subliniat că este necesar un parteneriat real între administraţia publică centrală şi cea locală.
"Mesajele pe care le am pentru primarii de municipii sunt mesaje generale, pe care le voi da şi celorlalţi primari. De exemplu, că îmi doresc ca primarii să fie aleşi în două tururi sau că îmi doresc foarte mult să existe un parteneriat între administraţia centrală, prin Guvern, şi administraţia locală, astfel încât toţi românii să primească o şansă să trăiască într-o localitate bine pusă la punct", a declarat şeful statului înainte de şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România.