Kelemen: Nu cred că românii au uitat cum era când un partid politic, la începutul anilor 1990, avea majoritatea absolută
- Scris de Marius Dumitru Matei
- 10 Noi 2012, 18:34
- Politica
- Ascultă știrea
Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, referitor la declaraţiile liderului PNL, Crin Antonescu , legate de miza alegerilor parlamentare pentru USL, că nu crede că românii au uitat cum era când un partid politic, la începutul anilor 1990, avea majoritatea absolută, peste două treimi, şi când "s-au întâmplat lucruri urâte şi nenorociri, cu consecinţe foarte negative asupra evoluţiei României".
"Pe mine nu mă mai surprinde nicio declaraţie a lui Crin Antonescu. Am observat că de la o vreme încoace pe domnul Antonescu îl enervează şi îl deranjează prezenţa maghiarilor în România, prezenţa UDMR pe scena politică, dar acest lucru îl caracterizează pe domnul Antonescu şi în niciun fel pe maghiarii din România şi pe reprezentantul legitim al maghiarilor în România. Nu cred că românii au uitat cum era când un partid politic, la începutul anilor 1990, avea majoritatea absolută, peste două treimi. Atunci s-au întâmplat lucruri urâte şi nenorociri pentru România, care au avut consecinţe foarte negative asupra evoluţiei României. Nu este bine în această regiune şi nici în România ca o formaţiune politică, ca o alianţă politică, să aibă peste jumătate plus unu din voturi în Parlament, totuşi la noi încă este nevoie de un echilibru, este nevoie de o reprezentare foarte echilibrată a tuturor segmentelor societăţii româneşti", a spus Kelemen.
Preşedintele UDMR a avertizat că un om politic trebuie să se gândească la toate variantele care pot apărea după alegeri, inclusiv la faptul că USL ar obţine sub 50 la sută din voturi.