La revedere Romania, unde sunt liderii providentiali, la "Jocuri de Putere"

La revedere Romania, unde sunt liderii providentiali,  la
Traian Basescu este greu de tras pe tusa, dar vrea cineva cu adevarat sa-l pensioneze? Nu Victor Ponta, nici Crin Antonescu, nici chiar Dan Voiculescu. Caci in absenta marinarului, cetatenii Romaniei s-ar transforma in agenti constatatori ai goliciunii de idei si de proiecte pentru tara.

In aceasta seara, de la ora 22.15, Rares Bogdan te invita la "Jocuri de Putere" cu Cozmin Gusa. Aflati de la consultantul politic de ce e mai ieftin pentru Victor Ponta sa-l tina pe Traian Basescu neingropat, ce diferenta este intre politicianismul uselist si ipocrizia basista si ce mascheaza blatul implicit dintre presedinte si premier? Cumva lipsa unui model national al succesului?

Dar si care este inventarul de lideri aflati la indemana romanilor dornici sa testeze inca o data daca exista politicieni care sa si faca ceva pentru cei multi si pentru Romania?

Care este pulsul mediului de afaceri intr-o tara unde toata lumea se pricepe la agricultura, fotbal, femei, icoane si avioane, dar nu face nici o branza cu niciuna dintre ele, de ce vorbim despre regionalizare de vreme ce nimeni nu explica daca va imbunatati nivelul de trai al tuturor, sau numai pe cel al baronilor, si ce atuuri mai are Romania langa Marea Neagra, langa care doarme fericita sau admira goliciunile frumusetilor patriei de pe plaja si viseaza securitate energetica.

Nu ratati diseara "Jocuri de Putere", incercam sa aflam raspunsul la o inrebare care ne macina: capatam vreodata o noua generatie de lideri sau trebuie sa ne multumim deocamdata cu lenesi, mincinosi si ipocriti?

De la 22.15, o editie cu adevaruri grele spuse direct, de Rares Bogdan si Cozmin Gusa.

 

Etichete
Comenteaza