Liber la turismul electoral. Liberalii: „Ordonanţa încurajează votul multiplu”
- Scris de Mircea Tatar
- 16 Sep 2014, 19:16
- Politica
- Ascultă știrea
Potrivit ordonanţei, alegătorii care nu se află în localitatea de domiciliu pot vota la orice secţie din ţară, pe baza unei simple declaraţii pe proprie răspundere că nu au mai votat şi că nu vor mai vota. Liberalii spun că astfel se încurajează votul multiplu. Curtea Constituţională a respins marţi sesizarea PNL privind neconstituţionalitatea OUG 45 din 2014 care modifică Legea alegerilor prezidenţiale.
În luna iunie, Klaus Johannis, preşedintele PNL, a dat în judecată guvernul şi a cerut anularea ordonanţei de urgenţă nr. 45 din 2014, care modifică legislaţia privind organizarea alegerilor prezidenţiale, pe motiv că aceste schimbări ar putea duce la o fraudă electorală masivă, prin votul multiplu. Instanţa a cerut CCR să se pronunţe asupra sesizării PNL, care a decis în favoarea guvernului Ponta.
Cel mai criticat articol al ordonanţei guvernului Ponta a fost cel care permite alegătorilor să voteze în orice secţie.
Forma veche a legii
Art 44.
(4) Alegătorii care în ziua votării se află în altă comună, în alt oraş sau municipiu decât cel de domiciliu votează numai la secţiile de votare speciale constituite potrivit art. 10 lit. d), după ce declară în scris pe propria răspundere că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acel tur de scrutin. Modelul declaraţiei pe propria raspundere se stabileşte prin hotărâre a guvernului în termenul prevăzut la art. 65 alin. (1).
Forma nouă, după modificare
La articolul 44, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Alegătorii care în ziua votării se află în altă comună, oraş sau municipiu decât cel de domiciliu îşi pot exercita dreptul de vot la orice sectie de votare, după ce declară în scris pe propria răspundere că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acel tur de scrutin, fiind înscrişi de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare în tabelul prevăzut la art. 9 alin. (1). Modelul declaraţiei pe propria răspundere se stabileşte prin hotarâre a juvernului în termenul prevăzut la art. 65 alin. (1)."
Liberalii clujeni spun că vor respecta decizia CCR. „ Noi am sesizat mai multe aspecte negative în această ordonanţă de aceea am şi atacat-o. Dacă asta a fost decizia Curţii Constituţionale o vom respecta, dar, chiar dacă ordonanţa a fost declarată constituţională, ea este profund imorală. Prin aceste prevederi se încurajează votul multiplu”, a declarat, pentru ZIUA de CLUJ copreşedintele ACL Cluj, senatorul Marius Nicoară.
Reprezentanţii PSD spun, însă, că modificarea legislaţiei privind alegerile prezidenţiale este binevenită. „Cred că orice cetăţean are dreptul să voteze, să-şi poată exercita dreptul de vot chiar dacă, din motive obiective, este plecat din localitatea de domiciliu în ziua votului. Totul este absolut în regulă”, crede Remus Lăpuşan, preşedintele social democraţilor clujeni.
Întrebat cum comentează criticile liberalilor cu privire la posibile fraude prin votul multiplu, Lăpuşan a declarat: „Liberalii caută şi ei subiecte prin care să fie luaţi în seamă pentru că nu au un proiect serios cu care să vină în faţa cetăţenilor”.
Votul multiplu este infracţiune
Art. 59, legea privind alegerile prezidenţiale
(1) Fapta persoanei care votează:
a) fără a avea acest drept
b) de două sau mai multe ori
c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals