Video Liberalul clujean Ovidiu Cîmpean: „Sper ca în noul mandat să avem în Parlament o coaliție largă, care să își propună reforma administrativă”

Liberalul clujean Ovidiu Cîmpean: „Sper ca în noul mandat să avem în Parlament o coaliție largă, care să își propună reforma administrativă”
| Foto: Facebook Ovidiu Cîmpean

Ovidiu Cîmpean, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și candidat din partea PNL Cluj la alegerile parlamentare, a precizat, la ZIUA LIVE, care vor fi prioritățile sale dacă va fi ales deputat de Cluj.

PNL Cluj a aprobat de câteva zile candidaturile la alegerile parlamentare, iar pe locul al doilea, eligibil, pentru Camera Deputaților se află Ovidiu Cîmpean, mai bine cunoscut opiniei publice ca fost director al Direcției Comunicare Dezvoltare locală și management de proiecte în Primăria Cluj-Napoca.

El a vorbit despre experiența sa în domeniul administrativ și nu numai.

„Cred că este un pas firesc (această candidatură – n.red) este și o întinerire cumva, a listelor PNL la Cluj însă este îmbinată și cu experiență. Toți candidații au experiență bună în administrație publică sau în mediile din care provin. Eu de exemplu, am început de jos în PNL, de la Organizația de Tineret acum 20 de ani, am fost și președintele Organizației de Tineret PNL Cluj-Napoca, pe urmă, între timp am fost și director în Primărie, m-am ocupat de fondurile europene, de proiecte de investiții în educație, în școli, grădinițe, creșe, parcuri, mobilitate urbană sustenabilă și aș aminti modernizarea transportului public din Cluj-Napoca, unde am obținut finanțări de peste 100 milioane euro, în infrastructura de sănătate.

De asemenea, cred că și cei doi ani pe care i-am petrecut la București în funcția de secretar de stat au contribuit la rotunjirea parcursului meu profesional și politic.Toate acestea, cred eu, mă fac potrivit pentru a mă lupta din Parlamentul României pentru obiectivele Clujului dar și pentru a duce proiectele bune de la Cluj, exemplele de bune practici la nivel național, pentru a aduce poate și alte proiecte și idei la Cluj”, a declarat Ovidiu Cîmpean.

Prioritățile cu care va merge în Parlamentul României, după o experiență îndelungată în administrația locală vizează diverse domenii.

„Cred că orice candidat care va fi ales de către clujeni trebuie să își propună sprijinirea de la nivel a proiectelor Clujului. La Cluj sunt pregătite proiecte în valoare de peste 6 miliarde de euro. Mă refer aici la marile proiecte de infrastructură de transport, la marile proiecte de infrastructură de sănătate, educațională, dar și la proiecte ale universităților, de exemplu, sau ale mediului privat. E nevoie de o echipă serioaă care să militeze pentru astfel de proiecte pentru că nu sunt suficiente resursele pe care le avem la nivel local și trebuie să ne luptăm pentru atragerea de fonduri europene, guvernamentale, și din alte surse, pentru a duce mai departe dezvoltarea municipiului Cluj-Napoca, zonei metropolitane a județului Cluj. Cluj-Napoca este orașul care a avut cea mai rapidă dezvoltare economică din UE, și se simte o nevoie de investiții pentru a trece la un alt nivel”, a mai spus Cîmpean.

Modul în care fondurile europene ajung în comunitățile europene este influențat de modul în care România este organizată administrativ și teritorial, foarte multe comune nefiind sustenabile din punct de vedere al finanțării lor. Ovidiu Cîmpean speră ca în noul mandat să fie o coaliție largă care să își propună reforma administrativă.

„Sper ca în noul mandat să avem în Parlament o coaliție largă, care să își propună reforma adminstrativă. Noi, cei din PNL, inclusiv reprezentanții de la Cluj am făcut lobby și am făcut și un prim pas în această direcție. De exemplu, la fonduri europene am descentralizat cel mai important program de finanțare din fonduri europene de peste 10 miliarde de euro, programul regional, care în acest moment are ca autorități contractante regiunile, agențiile de dezvoltare regională, sunt opt astfel de regiuni, iar contractele de finanațare nu se mai semnează la București, apelurile de proiecte sunt gândite la nivelul fiecărei regiuni și există o comunicare directă între aceste regiuni și Comisia Europeană pentru a stabili cadrul formal de accesare a fondurilor europene și cred că e un model de bune practici”, a mai spus Cîmpean.

Comenteaza