Liderul PNL Cluj, convocat la Bucureşti. Blaga îl vrea pe Orban la şefia partidului

Liderul PNL Cluj, convocat la Bucureşti. Blaga îl vrea pe Orban la şefia partidului

Fostul co-preşedinte al PNL, Vasile Blaga, i-a chemat pe liderii organizaţiilor din aripa ex-PDL la sediul partidului din Modrogan, la o întânire unde vor conveni asupra susţinerii lui Ludovic Orban la şefia formaţiunii.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Sursele politice au precizat că la întâlnirea de miercuri, în urma căreia mesajul foştilor democrat-liberali va fi unul de unitate în jurul susţinerii preşedintelui PNL, Ludovic Orban, vor participa Raluca Turcan – lider PNL Sibiu, Daniel Buda – lider PNL Cluj, dar şi Mircea Hava – lider PNL Alba.

Pe lângă o parte din liderii filialelor PNL din Ardeal vor fi prezenţi şi câţiva şefi ai organizaţiilor liberale din Moldova. Printre aceştia se numără deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan - coordonator al PNL Iaşi, fostul senator PNL de Suceava, Gheorghe Flutur. De asemenea, la întâlnire e posibil să ajungă şi deputatul Cătălin Predoiu.

Foştii pedelişti vor discuta şi despre listele candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare din luna mai a anului viitor, stalindu-se în partid să existe paritate în reprezentarea pe liste, au relatat sursele politice. Astfel, aripa ex-PDL va avea cinci nominalizări, iar cea a vechiului PNL tot cinci candidaţi.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .