Lista miniştrilor ”campioni la nerealizări” din cabinetul Grindeanu, după analiza PSD
Viorel Ştefan este pe primul loc în topul miniştrilor cu cele mai multe măsuri asumate în programul de guvernare şi neîndeplinite, la jumătate de an după preluarea mandatelor, reiese din analiza făcută de Partidul Social Democrat şi prezentată sub forma unui raport, întocmit pe fiecare domeniu în parte. În total, ministrul Finanţelor are nu mai puţin de 40 de măsuri neîndeplinite, printre care Codul economic al României, reducerea TVA de la 20% la 18%, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru pentru angajaţii statului, impozit 0% pentru venituri mai mici de 2.000 lei/lună, eliminarea impozitului pe dividende şi planul de raţionalizare a cheltuielilor publice.
Alte 17 măsuri au fost însă îndeplinite. Cele mai importante sunt Legea salarizării unitare, creşterea cu 20% salariului mediu pentru cei din sectorul public şi eliminarea a 102 taxe nefiscale.
Locul doi la capitolul "nerealizări" este ocupat, conform analizei PSD, de ministrul Justiţiei Tudorel Toader. Acesta a acumulat 29 de obiective neîndeplinite, printre care se află: programul de măsuri imediate pentru rezolvarea situaţiei din penitenciare, modernizarea legislatiei privind sistemul judiciar, aplicarea de îndată a deciziilor CCR, Legea răspunderii magistratilor şi Legea răspunderii ministeriale.
Alte trei măsuri sunt realizate parţial. Acestea sunt continuarea Programului naţional de investiţii în infrastructura instanţelor din capitalele de judeţ, alocarea de fonduri europene conform solicitării transmise de România şi Italia, pentru infrastructura de penitenciare şi consolidarea sistemului de probaţiune ca formă de diminuare a populaţiei din penitenciare.
Toader a avut, de când se află în fruntea Ministerului Justiţiei o singură realizare: reînfiinţarea Institutului Român de Criminologie.
Pe locul trei se află ministrul Tineretului şi sportului Marius Dunca. Acesta a acumulat 20 de obiective neîndeplinite, printre care se numără programul de stimulare a revenirii tinerilor în ţară printr-un pachet de instalare, portalul online pentru tineri cu oferta de muncă, formare profesională, finanţare şi obiective cultural şi educaţia fizică, disciplină obligatorie în întregul sistemul de învăţământ. Dunca nu a înregistrat nicio măsură îndeplinită, nici măcar parţial.
Şi la Educaţie au fost contabilizate de PSD mai multe neîmpliniri decât realizări. Între cele 19 eşecuri se regăsesc: conectarea tuturor şcolilor la Internet prin conexiuni de mare viteză, modernizarea procesului de predare cu tehnologiile informaţiilor şi comunicării, sprijinirea elevilor de români din străinătate, pentru reintegrarea facilă la întoarcerea în ţară.
Un alt domeniu în care promisiunile din programul de guvernare nu au fost aplicate este economia, cu un total de 17 măsuri neîndeplinite, printre care transferul ELCEN în patrimoniul Municipiului Bucureşti şi modificarea Legii minelor.
Doar trei miniştri au trecut cu bine de evaluarea făcută de Partidul Social Democrat. Aceştia sunt ministrul de Interne Carmen Dan, ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu şi ministrul Agriculturii Petre Daea.