“Lista ruşinii” – varianta PNL, sabotată de Poliţia Primăriei
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 17:13
- Politica
- Ascultă știrea

Liberalii acuză hărţuirea politică, în vreme ce primăria spune că poliţiştii au acţionat legal.
Liberalii consideră că militantul PNL care păzea panoul respectiv, amplasat pe Bd. Eroilor în faţa sediului PNL, a fost amendat, în mod abuziv, cu 500 de lei, de către Poliţia Primăriei, pentru că n-ar fi achitat taxa de publicitate. “Noi avem autorizaţie pentru manifestare publică de informare semnată de primarul Sorin Apostu şi de secretarul primăriei, Aurora Ţărmure, valabilă până în 27 iunie, nu e nevoie de nici o taxă de publicitate. Ca să glumesc, să plătească PDL taxă de publicitate, pentru că sunt oamenii lor pe panou!”, a comentat iniţiatorul campaniei, deputatul Horea Uioreanu.
El spune că este vorba de un abuz al agenţilor, la comanda viceprimarului Radu Moisin. “Când am avut cortul cu campania pentru votul la moţiune, poliţiştii primăriei n-au avut nici o obiecţie. în schimb, au venit vineri şi ne-au certat că am sprijinit panoul de o clădire care e monument istoric şi se temeau că o vom strica. Acum am pus un om să ţină panoul şi au venit cu altă năzbâtie. De fiecare dată, poliţiştii au spus că au fost trimişi de Radu Moisin”, a declarat Uioreanu.
Moisin neagă trimiterea agenţilor, în schimb invocă un alt motiv pentru care ar fi intervenit Poliţia Comunitară. “Eu n-am fost acolo, aşa că, din punctul meu de vedere, acuzaţiile lui Uioreanu sunt invenţii. Poliţiştii s-au autosesizat de faptul că PNL are autorizaţie doar pentru manifestări de informare, n-au cerut autorizaţie pentru amplasarea de elemente de mobilier urban în zonă de protecţie a monumentelor istorice”, a explicat Moisin.
El consideră că Uioreanu lansează “acuzaţii calomnioase” la adresa sa doar din “dorinţa de a reveni în atenţia opiniei publice”.