Liviu Dragnea: "Tot ce am promis va fi pus în practică de un guvern PSD"
- Scris de Ziua de Cluj
- 11 Dec 2016, 21:24
- Politica
- Ascultă știrea
"Mulțumesc tuturor românilor care au fost azi la vot și mulțumiri speciale pentru cei care au votat PSD. Dacă exit-poll-urile se vor confirma, votul de azi arată o opțiune clară a românilor și cred că pentru nimeni nu mai există nicio îndoială cu privire la câștigătorul alegerilor.
Astăzi, cetățenii au votat pentru creșterea economică, pentru mai mulți bani în buzunarele lor, pentru taxe și impozite mici, sprijin pentru oamenii de afaceri, pentru ca tineri să aibă locuri de muncă bine plătite, pentru readucerea la viață a satului românesc și pentru a ne hrăni din ceea ce produce pământul nostru. Votul de astăzi ne arată că români vor să se simtă acasă, în țara lor, și eu vreau ca România să fie o casă bună pentru toți românii", a declarat Dragnea, la sediul PSD din Băneasa.
Potrivit acestuia, votul din 11 decembrie este un vot pentru redarea demnității medicilor și pentru a îmbunătăți rapid situația din educație și sănătate. "Va fi o noapte lungă. Le-am cerut colegilor noștri să stea până la finalul numărării voturilor. Vrem să ne apărăm rezultatele", a spus Dragnea.