Ludovic Orban acuză măsuri discriminatorii pentru cetăţenii români care tranzitează Ungaria

Ludovic Orban acuză măsuri discriminatorii pentru cetăţenii români care tranzitează Ungaria
| Foto: gov.ro

Prim-ministrul Ludovic Orban i-a cerut, marţi, ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, să discute cu omologul său de la Budapesta în vederea asigurării libertăţii de circulaţie pentru cetăţenii români care tranzitează Ungaria, menţionând că, în cazul în care nu se va rezolva situaţia, trebuie sesizată Comisia Europeană.

"Domnule ministru Vela, din nou, Ungaria a luat măsuri care sunt contrare Tratatului Uniunii Europene privind libertatea de circulaţie. Am primit relatări personale, inclusiv de la oameni pe care îi cunosc personal, că nu li se permite tranzitul prin Ungaria, că autorităţile maghiare au instituit iar nişte reguli de tranzitare de către persoanele fizice care călătoresc nu în Ungaria... Înţeleg, dacă vor pentru Ungaria, cine se duce în Ungaria - se instituie măsurile specifice de protecţie sanitară, cum şi noi am instituit. Din nou este afectată libertatea de circulaţie şi chiar mi se pare ciudat că principalele victime sunt cetăţenii români. Solicitarea mea către dumneavoastră este să interveniţi de urgenţă pe lângă omologul dumneavoastră maghiar şi să formulaţi o solicitare fermă privitor la asigurarea libertăţii de circulaţie", a spus premierul, în debutul şedinţei de Guvern.

El a menţionat că, în cazul în care autorităţile de la Budapesta "nu renunţă la astfel de măsuri discriminatorii", este necesară sesizarea Comisiei Europene.

"Sunt familii care au plecat împreună, un tată care a vrut să-şi ducă fata să-şi dea examenele şi care nu a fost lăsat, părintele, să se ducă cu fata, că i s-a cerut contract de muncă în original şi nu i s-a permis tranzitarea Ungariei în absenţa unui contract de muncă în original. (...) O mare parte dintre cetăţenii români care se deplasează spre ţări din Europa, spre Austria, spre Germania, spre Franţa, trec prin Ungaria. Ori, e a nu ştiu câta oară când li se pun astfel de piedici izvorâte din acte administrative care parcă sunt cu dedicaţie. Asta chiar e deranjant, vă spun sincer. Deci, comunicaţi şi cu omologul maghiar şi în cazul în care nu renunţă la astfel de măsuri discriminatorii şi contrare legislaţiei la nivel european trebuie sesizată Comisia Europeană şi acţionat la nivel european, pentru a se impune respectarea acestor reglementări europene", a precizat Orban.

Marcel Vela a afirmat că va aborda această problemă şi în discuţia pe care o va avea miercuri cu Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson.

"Mâine, la ora 15,00, o să am şi o videoconferinţă cu doamna comisar Ylva Johansson pe pactul migraţiei şi o să ridic şi problema întâlnită la frontiera cu Ungaria. Într-adevăr, comportamentul partenerilor maghiari lasă de dorit, pentru că noi am avut toată deschiderea, inclusiv pe zona transfrontalieră", a spus Vela. 

Comenteaza