Macovei: Este ilegal să modifici listele electorale deja actualizate până pe 10 iulie

Macovei: Este ilegal să modifici listele electorale deja actualizate până pe 10 iulie
Eurodeputatul PDL Monica Macovei i-a transmis astăzi ministrului administraţiei Radu Stroe, printr-o postare pe blog, că autorităţile locale care au trimis la MAI până pe 10 iulie listele electorale actualizate nu mai pot face o nouă actualizare, întrucât un asemenea demers este infracţiune.

"Din declaraţiile domnului Stroe înţeleg că, la cererea domniei sale, un număr masiv de autorităţi locale , adică modifică listele electorale, inclusiv acele autorităţi locale care deja actualizaseră listele până pe 10 iulie, aşa cum cerea legea. O astfel de activitate este ilegală şi contrară cerinţei Curţii Constituţionale", afirmă Monica Macovei.

Fostul ministru al Justiţiei precizează că "singura actualizare permisă de lege ulterior datei de 10 iulie este adăugarea pe listele electorale a celor care au împlinit 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, indiferent dacă se aflau în ţară sau în străinătate".

"Doar autorităţile locale care nu au actualizat şi nu au transmis liste actualizate anterior referendumului trebuie acum să facă actualizarea. Orice schimbare a listelor electorale de către autorităţile care deja au transmis la MAI actualizări până pe 10 iulie este ilegală, constituie infracţiune şi este contrară hotărârii Curţii Constiţutionale din 14 august", explică europarlamentarul.

Citeşte mai mult pe realitatea.net.

 

Comenteaza