Macovei pledează pentru introducerea votului electronic

Macovei pledează pentru introducerea votului electronic
Aflată într-o vizită la Cluj, Monica Macovei, candidat independent la alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie, a pledat pentru introducerea votului electronic.

Principalul argument adus de Macovei în favoarea introducerii acestui nou tip de a vota ţine de costurile scăzute pe care le presupune introducerea acest sistem şi de imposibilitatea de a fi fraudat.

"Votul electronic este foarte ieftin şi nu poate fi fraudat. În acest fel va vota toată România, şi cei din ţară şi cei din afara ţării, pentru că vor putea vota şi tinerii aflaţi în cluburi sau cei plecaţi în străinătate", a declarat ea. 

Dacă Elena Udrea a propus naţionalizarea bunurilor privatizate în dezavantajul statului, Macovei a cerut verificarea privatizărilor şi a contractelor frauduloase cu statul din ultimii 25 de ani: "procurorii, inclusiv acolo unde a intervenit prescripţia, trebuie să încerce recuperarea banilor pierduţi", a spus Macovei.

Pe parcursul vizitei la Cluj de astăzi şi mâine, Macovei va avea întâlniri cu cetățenii din nu mai puţin de şase oraşe din zonă: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Dej, Gherla și Zalău. Pentru a profita la maxim de timpul disponibil pentru a convinge locuitorii Clujului să o voteze, fiecare oră este atent programată. Astăzi se va deplasa la Turda pentru a vorbi cu votanţii din acest municipiu, dar şi cu cei din Câmpia Turzii, iar mâine va i rândul celor din Zalău, Gherla şi Dej să o întâlnească.

 

 

 

Comenteaza