Martonyi János: “Susţinem aderarea României la Schengen”

Martonyi János: “Susţinem aderarea României la Schengen”
Ministrul de Externe al Ungariei şi-a exprimat ieri, la Cluj, sprijinul pentru intrarea celor două ţări în Spaţiul Schengen, precum şi al aderării Croaţiei la Uniunea Europeană. Martonyi János a susţinut ieri o prelegere la BCU, în care a vorbit despre avantajele de a face parte din Uniunea Europeană şi a pledat pentru autonomia locală şi regională.

"Vom face tot posibilul să facilităm aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Chiar dacă nu se va reuşi asta la data anunţată, vom asigura sprijinul pentru căutarea unei soluţii de respectare a condiţiilor de aderare", a declarat Martonyi la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Lucian Blaga din Cluj. "Avem o legătură constantă cu Guvernul României. Am vorbit cu ministrul Baconschi, cu prietenul meu Teodor, acum câteva zile.

El şi-a exprimat mulţumirea faţă de ceea ce a făcut Ungaria la preşedinţia Uniunii Europene. E o luptă foarte strânsă. Liderii noştri au vorbit peste tot, ministrul nostru european a fost două zile la discuţii la Paris. Aşa cum spunem în glumă, între noi, uneori, trupele noastre se află în stare de alertă", a spus Martonyi. Ministrul a apreciat că relaţiile cu România sunt mai bune decât în urmă cu 10 ani şi a pledat pentru descentralizare. "Deciziile ar trebui luate acolo unde au impact, adică la nivel local sau regional. O putem numi autonomie sau altceva, ideea e că trebuie să permitem comunităţilor să ia deciziile la nivel local. Asta depinde de viziunea politică a statului în care trăieşte comunitatea şi de alţi mulţi factori, însă dacă gândim în spirit european, ne vom da seama că descentralizarea e soluţia multor probleme actuale", a adăugat ministrul.

Laude pentru multiculturalitatea UBB

Vizita oficialului maghiar a început cu o plimbare în Cimitirul Central duminică după-masă. Luni, el a vizitat Universitatea Sapientia şi Universitatea Babeş-Bolyai (UBB). "Am discutat cu domnul ministru în timp ce vizitam împreună muzeul şi a fost foarte încântat că există un obiectiv care redă istoria curată a universităţii", a declarat Andrei Marga, rectorul UBB. Ministrul şi-a mai exprimat, potrivit rectorului, mulţumirea de a constata profilul multicultural al universităţii clujene şi, mai ales, susţinerea învăţământului în limba maghiară.

 

 

Comenteaza