Mesajul lui Rareș Bogdan de Ziua Americii: „SUA și UE nu sunt lumi antagonice, indiferent cât s-ar strădui alte puteri să le desprindă din rădăcina lor comună”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 12:34
- Politica
- Ascultă știrea

Pe 4 iulie, Statele Unite ale Americii sărbătoresc Ziua Independenței, un moment de profundă încărcătură istorică și simbolică.
Europarlamentarul PNL/PPE Rareș Bogdan a transmis un mesaj cu această ocazie, afirmând că românii le datorează americanilor foarte multe.
„La mulți ani, America!
SUA și UE nu sunt lumi antagonice, indiferent cât s-ar strădui alte puteri să le desprindă din rădăcina lor comună, pentru a-și astâmpăra setea de putere. Dacă America e prima iubire, care îți rămâne în inimă și nu o arunci din suflet niciodată, Uniunea Europeană e dragostea matură, cu care îți întemeiezi familia.
Pentru români, a uita că le datorează în mare parte americanilor statul național, țara mare, dodoloață, ar fi o culme a prostiei. O abandonare a obrazului pe altarul oportunismului. Nu ne cere nimeni asta. România nu trebuie să se situeze în poziția de a sta în șpagat, ea poate fi o punte, un atlet inteligent, un general cu viziune. România nu este un sclav, ci un oștean.
România este importantă, nu cum se străduiesc mulți să o considere - o periferie, o piață, o lume duplicitară în căutare de stăpâni. România și-a căutat mereu desăvârșirea și a avut voce în momente cheie. N-a avut mereu conducători pe măsura potențialului ei, dar societatea se dezvoltă în paralel: oșteni și generali deopotrivă, în același ritm. Cu aceleași boli.
Pentru a lucra la tratamentul afecțiunilor colective ar fi foarte bine să deprindem de la americani niște atitudini, așa cum învățăm (sau ar trebui) de la nemți precizia, de la britanici politețea și de la francezi manierele.
Americanii sunt liberi. Sunt demni. Sunt pozitivi. Sunt constructivi. Nu sunt ranchiunoși.
Nu caută slugi, ci prieteni. Cu un prieten poți lucra cu același fierăstrău circular, un dușman vopsit în amic va căuta să-ți reteze mâna. God bless America! Dumnezeu să aibă România în paza sa!”, a transmis Rareș Bogdan.