Moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Ponta

Moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Ponta
Liberalii au depus moţiunea de cenzură "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!", documentul fiind semnat de 180 de parlamentari.

Moţiunea va fi citită în plenul reunit al Parlamentului miercuri, 23 septembrie, la ora 10:00, urmând ca dezbaterea şi votul efectiv privind soarta Cabinetului Ponta să aibă loc marţi, 29 septembrie, începând tot cu ora 10:00, au decis Birourile Permanente ale celor două Camere.

Anunţul privind depunerea moţiunii a fost făcut de liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu. El a spus că moţiunea a fost semnată de 180 de parlamentari - 119 deputaţi, din care 112 PNL, şase neafiliaţi şi unul de la Grupul Democrat şi Popular şi 61 de senatori, din care 58 de la PNL şi trei neafiliaţi.

PNL afirmă în textul moţiunii "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!" că "un premier trimis în judecată compromite o naţiune întreagă", afirmând că "în orice altă ţară din UE premierul şi-ar fi dat demisia în momentul următor începerii urmăririi penale, adică acum mai bine de trei luni de zile".

"Îşi permite România să fie reprezentată la nivel de prim-ministru de un inculpat trimis în judecată? Cetăţeni, politicieni, ne mai permitem să tolerăm minciuna, corupţia şi impostura actualului prim-ministru? Sunt întrebări la care trebuie să răspundem acum! Cei mai mulţi concetăţeni au făcut-o deja, au semnat pentru demiterea lui Victor Ponta, în sondajele de opinie îşi exprimă nemulţumirea faţă de un asemenea premier, după ce l-au respins la prezidenţiale.

Partidul Naţional Liberal a decis să depună, de îndată, această moţiune de cenzură împotriva Guvernului pentru că situaţia actuală, cu un premier trimis în judecată, compromite o naţiune întreagă. În orice altă ţară din UE premierul şi-ar fi dat demisia în momentul următor începerii urmăririi penale, adică acum mai bine de trei luni de zile", se arată în textul moţiunii de cenzură.

Semnatarii acesteia susţin că "România are un prim-ministru care în orice cancelarie europeană este privit doar ca un inculpat".

"Au apărut chiar exemple concrete de miniştri luaţi în derâdere de omologii lor din cauza acestui politician care se vrea de neînlocuit. Toţi oficialii europeni ştiu că Victor Ponta se află în boxa acuzaţilor. PNL este partidul care apără prezumţia de nevinovăţie, dar această prezumţie nu poate fi folosită ca pretext pentru discreditarea totală a poziţiei de prim-ministru. Aşadar, stimaţi parlamentari, dragi români, Victor Ponta trebuie să plece din fruntea Guvernului, pentru că: un premier acuzat de fals în înscrisuri nu poate semna acte normative ale României; un premier acuzat de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată nu poate gira bugetul României; un premier aflat în faţa judecătorilor pentru spălarea banilor nu poate avea pe mână taxele şi contribuţiile românilor; un premier acuzat de fapte legate de corupţie nu va putea garanta românilor un scrutin corect în 2016; un astfel de premier va negocia cu FMI doar de pe treptele tribunalului, între două înfăţişări", se mai arată în moţiunea de cenzură a PNL.

Liberalii mai susţin că premierul "lasă o economie cu probleme structurale, plină de incertitudini şi că Guvernul Ponta este guvernul care a tăiat masiv investiţiile şi a blocat construcţia de autostrăzi, de noi spitale şi şcoli, a făcut praf marile privatizări, abandonându-le, bineînţeles, în mari anchete de corupţie".

Liberalii îi cer lui Gabriel Oprea să spună "care este interesul naţional ce reclamă menţinerea lui Victor Ponta cu preţul decredibilizării acestei ţări", îndemnându-l să pună "în balanţă promisiunea făcută lui Ponta şi interesul poporului român". De asemenea, în textul moţiunii PNL îl acuză pe Liviu Dragnea că prin menţinerea lui Victor Ponta la guvernare vinde iluzii românilor.

"Domnule Gabriel Oprea, vrem să ne spuneţi tuturor, acum, care este interesul naţional care reclamă menţinerea lui Victor Ponta cu preţul decredibilizării acestei ţări. Puneţi în balanţă promisiunea făcută lui Ponta şi interesul acestui popor. Ce alegeţi?! Domnule Liviu Dragnea, vorbeaţi recent de resetarea clasei politice, de o nouă politică. Sprijinindu-l pe Ponta, nu faceţi decât să vindeţi iluzii românilor. Menţinerea PSD la guvernare nu poate fi un scop în sine. Nu mai confundaţi România cu partidul! Dacă vi-l doriţi pe Ponta şi nu puteţi scăpa de el, folosiţi-l la PSD, dar nu la Palatul Victoria. PSD-ul ce alege, România sau Victor Ponta?! Dacă sunteţi alături de Ponta, sunteţi complicii lui. Dar în această situaţie sunteţi poate chiar mai vinovaţi decât el. Distrugeţi iremediabil imaginea României, imaginea noastră. Uitaţi-vă în presa internaţională! Cu un astfel de precedent toxic, arătăm ca un stat care tolerează corupţia sau care acceptă corupţi la vârful celor mai importante instituţii", mai scriu liberalii în moţiunea de cenzură depusă luni.

Totodată, liberalii le transmit parlamentarilor că aceia care i-au votat şi i-au trimis în Parlament nu le-au cerut să ţină în funcţia de premier un inculpat urmărit penal.

"Dacă veţi vota împotriva acestei moţiuni de cenzură, veţi trăda speranţa românilor care mai cred că viitorul aparţine celor cinstiţi. Este timpul ca din banii cetăţenilor să nu mai plătim dezonoarea. Ne aflăm acum, mai mult ca oricând, în situaţia în care aveţi obligaţia să spuneţi că vă pasă de această ţară. Dacă veţi fi de acord cu demersul nostru, înseamnă că veţi considera că Romania este mai importantă decât interesul PSD de a guverna oricum, inclusiv cu un prim-ministru inculpat trimis în judecată. Votul de astăzi îl acordaţi pentru sau împotriva decenţei, corectitudinii şi responsabilităţii în exercitarea funcţiei publice. Numai aşa putem reclădi o Românie demnă, şi aceasta este posibilă numai fără Victor Ponta", se precizează în finalul moţiunii de cenzură care se intitulează "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!".

Potrivit art. 113 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. iar moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. De asemenea, articolul 113, alin. 3 spune că moţiunea de cenzură se dezbate după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea.

Comenteaza