Nicoară face listă cu susţinătorii în campanie. Profesori şi miniştri pe listă

Nicoară face listă cu susţinătorii în campanie. Profesori şi miniştri pe listă
Câteva zeci de profesori universitari din Cluj au înaintat o scrisoare deschisă prin care susţin candidatul USL la Primăria Cluj-Napoca, Marius Nicoară. "Îl susț­inem pe Marius Nicoară pentru că avem încredere în el. Îi cunoaștem familia, prietenii și cariera", explică susţinătorii acestuia în scrisoarea deschisă.

Ei spun că Nicoară este "un om împlinit material și familial" şi scot în evidenţă experienţa acestuia în administraţie - a fost preşedinte al Consiliului Judeţean patru ani, apoi senator de Cluj.

Printre susţinători se numără prorectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj Nicolae Băciuţ, fostul rector al UMF Marius Bojiţă, managerul "U" Mobitelco Mircea Cristescu, decanul Facultăţii de Farmacie a UMF Gianina Crişan, profesorul universitar Vasile Dâncu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Ştefan Dimitriu, profesorul Vasile Hâncu, managerul spitalului de ortopedie Dan Lucaciu, ministrul Afacerilor Externe Andrei Marga, campionul naţional la raliuri Bogdan Marişca, preşedintele senatului USAMV Cluj Liviu Mărghitaş, fostul rector al UTCN Radu Munteanu, prorectorul USAMV Adrian Oros şi rectorul Doru Pamfil, ministrul de Interne Ioan Rus, rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai" Ioan Aurel Pop şi fostul negociator-şef al României cu UE, Vasile Puşcaş, şi actorul Dorel Vişan.

Comenteaza