Nicoară, în cărţi pentru şefia Transporturilor, e plecat în concediu. Ce spun colegii săi de partid VIDEO

Nicoară, în cărţi pentru şefia Transporturilor, e plecat în concediu. Ce spun colegii săi de partid VIDEO
Un clujean, în cărţi pentru funcţia de ministru al Transporturilor. Senatorul Marius Nicoară se află pe lista ministeriabililor, alături de alţi membri importanţi ai PNL. După demisia lui Fenechiu, USL l-a propus pe Ovidiu Silaghi, dar acesta a trebuit să renunţe la candidatură după ce a intrat în atenţia DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Interimatul la Transporturi este asigurat, până luni, de premierul Victor Ponta. Acesta l-a înlocuit pe Relu Fenechiu, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare de Curtea Supremă în "Dosarul Transformatorul". Cel care trebuia să îi ia locul lui Fenechiu, Ovidiu Silaghi, are şi el probleme cu justiţia, aşa încât liberalii trebuie să propună un alt ministru. În cărţi se află fostul ministru al Apărării din guvernul Tăriceanu, Teodor Atanasiu, preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, dar şi senatorul PNL de Cluj, Marius Nicoară.

LISTA MINISTERIABILILOR
sursa: hotnews.ro

Teodor Atanasiu
preşedinte PNL Alba

Cristian Buican
preşedinte PNL Vâlcea

Marius Nicoară
preşedinte PNL Cluj

Numele lui Marius Nicoară a mai fost vehiculat şi în trecut pentru conducerea Ministerului Transporturilor. Senatorul spune că nu a discutat încă pe această temă cu Crin Antonescu. Preşedintele PNL se află în concediu.

Clujul nu a avut miniştrii sau secretari de stat în Guvernul Ponta II. Politicienii clujeni spun că numirea lui Nicoară ar fi un câştig pentru judeţ.

O altă soluţie văzută de liberali pentru Ministerul Transporturilor este Norica Nicolai, care are biroul de europarlamentar în comuna clujeană Floreşti. Numele candidatului propus de PNL pentru portofoliul de la Transporturi va fi făcut public până la începutul săptămânii viitoare.

 

 

Comenteaza