Nicușor Dan, despre o eventuală finală prezidențială Simion-Ponta: „Nu există ceva mai rău pentru România” / Ce a spus de USR

Nicușor Dan, despre o eventuală finală prezidențială Simion-Ponta: „Nu există ceva mai rău pentru România” / Ce a spus de USR
| Foto: Facebook.com/Nicusor Dan

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan susţine că ar fi „bine” dacă ar avea parte de susţinerea USR în campania pentru alegerile prezidenţiale.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Întrebat cât de mult l-ar ajuta o eventuală retragere din cursă a Elenei Lasconi, Nicuşor Dan a spus, marţi seară, că nu poate interfera cu decizia USR, dar că şi-a dorit tot timpul să aibă susţinerea USR.

 "Tot timpul mi-am dorit susţinerea USR. Dacă lucrul ăsta s-ar întâmpla ar fi foarte bine, dar nu pot să interferez cu decizia partidului", a precizat Nicuşor Dan, la Fanatik.ro, citați de news.ro.

Întrebat dacă el consideră că publicul USR l-ar vota chiar şi în situaţia în care Lasconi rămâne candidat, edilul Capitalei a răspuns: "Nu pot să sper decât că unii din USR mă vor vota".

Cât priveşte o eventuală retragere a sa din cursă în favoarea Elenei Lasconi sau a lui Crin Antonescu, dacă unul dintre aceştia ar sta mai bine ca el în sondaje, Nicuşor Dan a spus că cel mai rău lucru ar fi o finală Simion-Ponta.

 "Să vedem cum evoluează sondajele. Eu sper să nu fim în această ipoteză şi să nu se confirme o finală Simion-Ponta. Nu există ceva mai rău pentru românia decât o asemenea finală", a afirmat Nicuşor Dan.

Totodată, Nicuşor Dan a spus că nu îl consideră pe Victor Ponta în afara jocului, adăugând că ar fi spus că Ponta nu are nici o şansă în urmă cu două sau trei săptămâni.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .