NOUL GUVERN a fost învestit de Parlament
Guvernul Mihai Tudose a fost votat de Parlament. 275 de aleşi au votat joi după-amiaza pentru susţinerea Cabinetului Tudose, în timp ce 102 parlamentari au fost împotriva noului Guvern.
Guvernul MIhai Tudose
Prim-ministru: Mihai Tudose
Vicepremier - Marcel Ciolacu
Viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale: Sevil Shaideh
Viceprim-ministru, ministrul Mediului: Graţiela Gavrilescu (ALDE)
Ministrul Afacerilor Interne: Carmen Dan
Ministerul Economiei: Mihai Fifor
Ministerul Finanţelor: Ionuţ Mişa
Ministerul pentru IMM-uri şi Mediu de Afaceri: Ilan Laufer
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene- Victor Negrescu
Ministru delegat pentru Foduri Europene- Rovana Plumb
Ministerul Educaţiei: Liviu Pop
Ministerul Justiţiei: Tudorel Toader
Ministrul Sănătăţii: Florian Bodog
Ministrul Afacerilor Externe : Teodor Meleşcanu (ALDE)
Ministrul Energiei: Toma Petcu (ALDE)
Ministerul Apărării: Adrian Ţuţuianu
Ministerul Apelor şi Pădurilor: Doina Pană
Ministrul Agriculturii: Petre Daea
Ministrul Muncii: Lia Olguta Vasilescu
Ministrul Transpoturilor: Răzvan Cuc
Ministerul Comuncaţiilor: Lucian Şova
Ministerul Culturii: Lucian Romaşcanu
Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul: Viorel Ilie (ALDE)
Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni: Andreea Păstârnac
Ministrul Turismului: Mircea Dobre
Ministrul Tineretului: Marius Dunca
Premierul desemnat Mihai Tudose a declarat, miercuri, în discursul pe care l-a ţinut la Parlament, că noul guvern şi-a sporit forţele, în câteva funcţii de miniştri fiind oameni de la vârful partidului, oameni cu greutate şi cu experienţă.
"Scopurile mari rămân intacte - ceea ce am promis în campanie va fi realizat! Noul guvern şi-a sporit, după cum vedeţi, forţele. Sunt acum în câteva poziţii de miniştri oameni de la vârful partidului, oameni cu greutate şi cu experienţă. Asta arată că PSD îşi asumă în mod clar, cert, în cel mai mare grad responsabilitatea politică asupra programului. Guvernului îi va fi mai uşor să stăpânească administraţia centrală, să comunice cu partidul, să fie mai bine reprezentat politic. Guvernul va fi mai eficient", a declarat premierul desemnat Mihai Tudose.
El a mai spus că a fost propus în funcţia de premier pentru a da un impuls în special investiţiilor şi creşterii veniturilor la buget.
UDMR a anunţat că va susţine la vot noul guvern. Schimbări majore au intrevenit în programul de guvernare care vor afecta mediul de business, astfel încât din ianuarie 2018 impozitul pe profit va fi aplicat pe cifra de afaceri.