Noul lider al PSD Cluj, despre rotativa guvernamentală: „Se va face în proporţie de 100%”

Noul lider al PSD Cluj, despre rotativa guvernamentală: „Se va face în proporţie de 100%”

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Vasile Dîncu a afirmat că rotativa guvernamentală va avea loc în proporţie de 100% şi a precizat că nu crede că există un alt scenariu în care să fie blocat Marcel Ciolacu în a deveni premier. 

Dîncu, proaspăt numit lider al organizației județene Cluj a social-democraților, a mai spus că într-o săptămână sau două se va rezolva această problemă.

„Dacă ne luăm după imaginea de la televizor, într-adevăr poate că avem o imagine un pic mai discontinuă privind ceea ce se întâmplă, dar vă spun că prima afirmaţie pe care o înţeleg pentru că e bazat pe fapte, cea legată de faptul că mai mult s-a vorbit decât s-a făcut la rotativă, s-a făcut aproape totul pentru rotativă după părerea mea. Am discutat în interior şi Marcel Ciolacu a fost mandatat ca să negocieze structura de guvern, reducerea guvernului şi unele elemente de proiect cu liberalii pentru viitoarea guvernare. 

Timp de o săptămână, săptămâna trecută, s-a discutat chiar dacă nu am făcut noi mare caz pe această temă, am discutat împreună cu PNL noul program de guvernare. L-am luat pe capitole, au durat câteva zile aceste dezbateri, am luat programul vechi, am văzut ce am făcut, ce nu am făcut şi am adus lucrurile noi în program.  Am coordonat din partea PSD discuţiile pentru cultură, învăţământ, digitalizare şi cercetare”, a declarat Vasile Dîncu, potrivit news.ro.

Fostul ministru al Apărării a precizat că lucrurile erau puse la punct pentru schimbarea guvernamentală, dar a intervenit greva din învăţământ. 
 
„Au loc multe întâlniri pe care le-a făcut Marcel Ciolacu, cu secretarul general şi cu PNL, cu Nicolae Ciucă şi cred că lucrurile erau puse la punct în cele mai mici detalii. Cred că preşedintele atunci când a spus, a spus că era o înţelegere cu cei doi preşedinţi de partide, că se va face schimbarea vineri. Însă, a apărut această grevă, cred că toată lumea a fost optimistă în stilul nostru guvernamental că totul se rezolvă foarte repede, până la urmă profesorii vor ceda şi se va rezolva şi nu s-a mai putut să se urmească acest calendar. Nu cred că preşedintele s-a răzgândit, mai degrabă cei doi preşedinţi de partide, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, au stabilit un alt calendar. În jur de două săptămâni sau o săptămână o să se rezolve”, a mai transmis Dîncu.
 
Social-democratul susţine că rotativa guvernamentală va avea cu siguranţă loc. 
 
„Cred că acest lucru se va face în proporţie de 100%. Nu cred că există un alt scenariu în care să fie blocat Marcel Ciolacu în a deveni premier”, a explicat Dîncu.
 
Acesta a fost întrebat şi despre afirmaţiile în spaţiul public potrivit cărora rotativa ar putea să aibă loc de abia în toamnă sau să nu mai fie deloc făcută.
 
„Vrabia mălai visează, dar nu cred că se poate întâmpla. Nu se poate face acest lucru pentru că există un protocol în aceste condiţii în care liberalii ar trebui să guvernare ar trebui să rămână singuri dacă vor să facă...”, a mai declarat Dîncu. 
 
Senatorul de Cluj a mai menţionat că nu doreşte să facă parte din viitorul Guvern. 
 
„Nu cred că sunt în viitorul guvern, dar urmează să mai discutăm. Nu îmi doresc să fiu în următorul guvern şi nici nu cred că este cel mai potrivit lucru să ne stricăm în acest moment poziţiile pe care suntem noi cei din PSD. Lucian Romaşcanu este un foarte bun ministru al Culturii, are proiecte pe care le-am început, le va duce mai departe”, a concluzionat Dîncu.

Comenteaza