Numirea lui Vasile Dîncu ca președinte al PSD Cluj, văzută cu ochi buni de experții clujeni: „De fiecare dată a reușit să aterizeze în picioare”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 18 Mai 2023, 17:45
- Politica
- Ascultă știrea
Senatorul Vasile Dîncu a fost numit președinte interimar al PSD Cluj la ultima ședință a Consiliului Politic Național al Partidului Social Democrat. Fostul lider, Alexandru Cordoș, va ocupa funcția de Secretar Executiv.
Fostul ministru al Apărării preia frâiele organizației județene a PSD Cluj, după interimatul lui Alexandru Cordoș care a durat puțin peste 2 ani de zile. Dîncu are misiunea de a pregăti organizația județeană pentru alegerile de anul viitor și de a scoate un scor cât mai bun pentru social-democrații clujeni.
ZIUA de CLUJ a discutat cu câțiva specialiști ai Clujului pe zona politică și i-a intrebat ce părere au despre această mutare și ce poate face Vasile Dîncu ca lider, de această dată și în mod oficial, al PSD Cluj.
George Jiglău, expert al Centrului pentru Studiul Democrației (CSD), este de părere că celor de la PSD mereu le-a fost greu la Cluj, însă această mișcare cu siguranță va aduce plusuri organizației județene.
„La Cluj, PSD are o poveste mai complicată. Nu prea a câștigat alegerile. Tot timpul a planat suspiciunea aceasta de non-combat sau de prea multă cooperare din partea PSD Cluj față de PNL, PDL, Emil Boc. Până când nu îl vor învinge pe Emil Boc sau pe cine îi va urma, nu știu dacă vor scăpa de suspiciunea asta.
Legat de persoana lui Vasile Dîncu în fruntea organizației, este un plus din perspectiva faptului că este un personaj cu mai multă notorietate. Și domnul Cordoș este cunoscut la nivel local, dar nu are anvergura de politician național pe care o are Dîncu. Din acest punct de vedere, este un avantaj pentru organizația județeană. O să fie de muncă pentru a pune la punct lucrurile.
Cred că o să fie o provocare pentru Vasile Dîncu. El este de mult timp în prim-planul politicii. A trecut prin multe. Și prin reușite, dar și prin eșecuri din pucnt de vedere politic. Totuși, de fiecare dată a reușit să aterizeze în picioare. Nu cred că va fi un risc foarte mare pentru el dacă PSD nu va face un scor bun la alegerile de anul viitor”, a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, George Jiglău.
Horia Nasra, actual membru PSD și analist politic, dar și fost președinte al PSD Cluj, i-a urat succes fostului ministru al Apărării, despre care spune că poate reforma organizația clujeană cu oameni tineri și fără un trecut controversat.
„Vasile Dîncu are șansa să formeze o echipă profesionistă, cu oameni tineri și fără trecut controversat. Îi urez mult succes. Eu chiar nu am nicio problemă cu dumnealui. Sper să aibă organizația rezultate. În momentul de față, eu sunt alături de partid și susțin partidul. Îmi pun speranțele că proiectul acesta va funcționa și va merge. Dacă va fi nevoie de mine, eu voi fi prezent alături de colegii mei. Legat de domnul Cordoș, dacă eram în locul lui eu nu rămâneam ca Secretar Executiv. Eu aș fi fost mai orgolios”, ne-a transmis Nasra.
Cum se vede mutarea social-democraților chiar din PSD Cluj
Revenit la începutul acestui an printre social-democrații clujeni, Remus Lăpușan, de asemenea fost lider al PSD Cluj, se arată convins că Vasile Dîncu va reuși să ducă lucrurile într-o direcție bună pentru partid.
„Domnul Dîncu este o personalitate. S-a impus în plan profesional, în plan național politic. A fost vicepremier, a fost ministru al Apărării. Sunt convins că lucrurile vor merge într-o direcție bună. Cred că toți cei din PSD trebuie să meargă în aceeași direcție. Este evident că e o mutare care va ajuta organizația. Cel puțin eu așa sper.
Nu cred că se așteaptă nimeni să avem un scor de 50% la alegerile viitoare. Dar sunt convins că rezultatul poate fi îmbunătățit și poate fi foarte bun, prin muncă, strategii. Sunt soluții. Eu nu știu pentru ce funcție voi candida, dar mă voi lua o decizia în perioada următoare. Până acolo este important ce facem fiecare.
Eu cel puțin în ultima perioadă am adus mulți colegi în PSD. Au fost în jur de 700 de înscrieri în partid de la începutul anului. Vorbim de colegi din PRO România, vorbim și de oameni care nu au mai făcut politică până astăzi. Și cu siguranță o să mai vină colegi alături de noi pentru că avem premise să facem treabă”, a afirmat Lăpușan.
Potrivit surselor politice consultate de ZIUA de CLUJ, unul dintre motivele pentru care Alexandru Cordoș a fost „retrogradat” din funcția de lider al PSD Cluj, este legat de faptul că opoziția social-democrată la nivelul Consiliului Județean și a Consiliului Local Cluj-Napoca era aproape inexistentă.