News alert O nouă surpriză la alegerile europarlamentare! Cine este primul candidat român independent care merge la Bruxelles
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 10 Iun 2024, 17:40
- Politica
- Ascultă știrea
Candidatul independent la alegerile europarlamentare, Nicu Ştefănuţă, a obţinut scorul minim necesar de 3% pentru a obţine un mandat în Parlamentul European.
Potrivit celor mai recente date comunicate în timp real de results.elections.europa.eu, Nicu Ştefănuţă a strâns 258,401 de voturi, reprezentând 3,04% din voturi, depăşind astfel minimul de 3% necesar pentru a obţine un nou mandat. Rezultatul reflectă numărarea a 98% din voturi.
Din Diaspora, acesta a obţinut 6% din voturile exprimate. 33% din alegătorii români din Olanda sunt cei care l-au votat cel mai mult pe independent, scrie Mediafax.
Europarlamentarul şi-a concentrat campania electorală pe mobilizarea tinerilor. Anterior, Nicu Ştefănuţă a mai avut un mandat în Parlamentul European la alegerile europarlamentare din 2019, candidând de pe listele USR.
Ulterior, şi-a dat demisia în 2023 şi a anunţat că va candida în calitate de independent.
La nivelul ţării, România va trimite 33 de eurodeputaţi. Alianţa PSD-PNL a obţinut 49,35% din voturi, AUR - 14,92%, ADU – 8,4%, iar UDMR - 6,71%. Şi partidul Dianei Şoşoacă, S.O.S. România, a trecut pragul electoral de 5%.