Obiecte care au aparţinut unor politicieni români, scoase la vânzare la OLX. Năstase, Băsescu sau Iliescu, pe listă

Obiecte care au aparţinut unor politicieni români, scoase la vânzare la OLX. Năstase, Băsescu sau Iliescu, pe listă

Cândva au condus destinele românilor. Acum, însă, sunt retraşi din prim-plan. Însă obiecte care le-au aparţinut au fost scoase la vânzare pe OLX. 

”Trofeu colţi mistreţ vânat de Adrian Năstase pe fondul Viişoara 1979. Vând trofeu colţi mistreţ vânat de Adrian Năstase viitorul premier al României pe fondul Viişoare 1979 celor pasionaţi de trofee de vânătoare şi decoruri rustic vânătoreşti cu colţi de mistreţ viguroşi montaţi pe panoplie sculptată din lemn dimensiuni: colţul mare are 23 cm lungime şi cel mic are 14 cm + cadou 2 medalii din urma competiţiilor sportive de vânat din Bulgaria din 1980 şi 1981”, este un anunţ postat pe OLX. Pentru trofeul care a aparţinut fostului premier vânzătorul cere 680 de lei.

Un alt anunţ, care pare să aibă o poveste interesantă, îl priveşte pe fostul preşedinte Traian Băsescu. ”Obiect unicat de colecţie!!! Sticla de parfum reprezentând o siluetă feminină, posibil Udrea :) , aflată într-o superbă cutie neagră căptuşită cu catifea fină care are gravată în interiorul materialului pe capac în partea de sus “Traian Băsescu – eau de parfum” şi la interiorul capacului are acelaşi înscris cu litere de aur “Traian Băsescu – eau de parfum” !!! “Traian Băsescu – eau de parfum” este un obiect unic şi deosebit comandat probabil în afara ţării, de către omul de afaceri Florian Anghelescu pentru a fi făcut cadou de ziua lui Traian Băsescu în anul 2006 . Nu a mai apucat ziua de naştere a lui T.B., în martie 2006 a fost găsit mort în subsolul vilei sale”, se arată în anunţ. Persoana care a postat anunţul precizează că de vânzare este doar sticla şi caseta, parfumul fiind consumat. De asemenea, el a postat şi articole din presă despre sticla de parfum găsită în care afaceristului Florian Anghelescu. Preţul cerut pentru sticla de parfum ”Traian Băsescu” este de 800 de lei.

Tot de pe OLX românii pot cumpăra un brevet semnat de Ion Iliescu, la preţul de 100 de lei, un calendar de buzunar, Ion Iliescu, 1997, ”pentru colecţionari”, contra sumei de 50 de lei, sau o amintire electorală de la începutul anilor 90, un portret cu Petre Roman, la preţul de 25 de lei.

Pentru 900 de lei, românii pot cumăra o insignă de argint, ”Jos mafia, sus patria”, realizată de PRM în 2001, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înfiinţarea partidului.

De asemenea, au fost scoase la vânzare pe OLX primul afiş electoral din anul 1990 , dar şi o colecţie de materiale electorale, contra sumei de 399 lei, care conţine, printre altele, patru afişe electorale PNL, 1990, doi fluturaşi PNŢcd 1990, o insignă PNL 1990, trei afişe electorale CDR 1992-1996, un set alianţa D.A. 2004, format din breloc, pix şi sacoşă, un set Adrian Năstase 2004, format dintr-un caiet A4, un caiet A5, un pix şi o sacoşă, precum şi un afiş şi un pliant Crin Antonescu 2009.

Comenteaza