Ovidiu Cîmpean: „OCDE confirmă că România trebuie să continue reducerea deficitului”. Liberalul acuză PSD că blochează reformele economice

Ovidiu Cîmpean: „OCDE confirmă că România trebuie să continue reducerea deficitului”. Liberalul acuză PSD că blochează reformele economice

Deputatul PNL de Cluj afirmă că cele mai recente concluzii ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) confirmă necesitatea continuării măsurilor de reducere a deficitului bugetar și de reformare a finanțelor publice din România.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Liberalul susține că țara are nevoie de o gestionare mai eficientă a cheltuielilor, de o colectare mai bună a taxelor și de reducerea risipei din sectorul public, direcție pe care, potrivit acestuia, a urmat-o Guvernul condus de Ilie Bolojan.

OCDE confirmă ce spunem de luni de zile. România trebuie să reducă în continuare deficitul. Trebuie să avem cheltuieli mai bine gestionate, colectare mai bună a taxelor și mai puțină risipă. Exact direcția pe care a mers Guvernul Bolojan. O ajustare făcută pe jumătate ne costă scump: inflație, dezechilibre macroeconomice și o datorie publică tot mai greu de ținut sub control”, a declarat Ovidiu Cîmpean.

Deputatul clujean a lansat și un atac la adresa PSD, formațiune pe care o acuză că s-a opus măsurilor de reformă și de reducere a cheltuielilor publice.

Când Guvernul Bolojan a vrut să taie risipa și rețelele clientelare, PSD l-a dărâmat. PSD blochează măsurile care fac România stabilă economic. Sunt aceleași măsuri care ne deschid ușa spre OCDE”, a afirmat parlamentarul liberal.

În opinia sa, aderarea României la OCDE reprezintă un obiectiv strategic pentru țară, iar acțiunile politice care întârzie reformele economice afectează acest parcurs.

OCDE e clubul țărilor serioase. E un obiectiv de țară. Prin acțiunile sale, PSD lucrează împotriva acestui obiectiv. Noi mergem mai departe pe direcția corectă: o Românie stabilă, predictibilă și respectată”, a mai transmis Cîmpean.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .