Foto Partida Romilor, ședință importantă la Cluj. Vasile Dîncu a fost invitatul de onoare
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 06 Mar 2023, 11:56
- Politica
- Ascultă știrea
Partida Romilor ”Pro Europa” a organizat, în perioada 3-5 martie, o întâlnire regională pe zona Ardeal, care a avut loc la Cluj-Napoca.
Potrivit deputatului Cătălin Zamfir Manea, scopul întâlnirii a fost stabilirea calendarului de activități pentru perioada următoare.
„ȘEDINȚĂ DE LUCRU REGIONALĂ! ZIlele trecute, la Cluj Napoca am organizat o ședință de lucru la nivel regional cu reprezentanții Partidei Romilor din 15 județe (Maramureș, Satu Mare, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Mureș, Alba, Brașov, Covasna, Sibiu, Timiș, Arad, Caraș Severin, Hunedoara).
Pe parcursul celor două zile am analizat activitatea structurilor județene în anul 2022 și împreună, am stabilit calendarul de acțiuni și activități pentru următoarea perioadă.
Prioritățile organizației noastre în următoarea perioadă vizează:
- identificarea cât mai corectă a problemele și nevoilor comunităților de romi din regiune;
- demararea activităților de informare, consiliere și orientare școlară a elevilor și părinților romi (înscrierea copiilor la grădiniță, în clasa pregătitoare, admiterea elevilor romi din clasa a VIII-a pe locurile distincte alocate romilor);
- încadrare de noi mediatori școlari și sanitari în comunitățile de romi;
- consolidarea dialogului și a parteneriatului cu instituțiile și autoritățile administrației publice locale;
- acțiuni de organizare a membrilor comunității;
- acțiuni și activități culturale, de combatere a discriminării și a segregării;
- activități pentru punerea în legalitate a unor locuințe si terenuri ale romilor;
- informarea membrilor comunității despre măsurile de sprijin adoptate de Guvernul României și Parlamentul României cu privire la protecția socială și economică a persoanelor vulnerabile;
- îmbunătățirea activităților de tip suport ale sucursalelor județene pentru comunități;
- inițierea demersurilor legale ce se impun pe lângă autoritățile administrației publice pentru racordarea locuințelor la rețeaua de energie electrică;
- consolidarea colaboratorii cu organizațiile neguvernamentale și cu reprezentanții diferitelor culte .
Le mulțumesc colegilor mei Nicoale Paun, presedintele organizației, Marian Daragiu, subsecretar de stat Ministerul Educației, Gruia Bumbu, vicepreședinte și Dragos Rosianu, pentru intervențiile și informațiile împărtășite în cadrul ședinței de lucru.
În egală măsură, le mulțumesc colegilor din regiune și de la centru, pentru organizarea acestei întâlniri. Nu în cele din urmă, îi mulțumesc domnului senator, Vasile Dîncu pentru că a trecut să ne salute și să ne împărtășească din experiența domniei sale!
Partida Romilor merge mai departe! Doar uniți, suntem mai puternici”, a transmis Cătălin Manea.