Pensiile din România nu mai cresc în acest an. Anunțul făcut de Ludovic Orban
Punctul de pensie va creşte doar de la 1 ianuarie 2022, a spus fostul premier și actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.
Fostul premier este de părere că sistemul de majorare a punctului de pensie în vară – toamnă nu a fost bun pentru pensionar.
„Sistemul acesta de a creşte punctul de pensie în iulie – septembrie a provocat foarte multe anomalii, a provocat foarte multe discrepanţe în ceea ce priveşte cuantumul pensiei la categorii de pensionari cu o contributivitate similară. Am discutat şi de procedura de recalculare a punctului de pensie, astfel încât să facă dreptate pentru pensionari, o procedură care începe şi care se va derula într-un ritm cât de alert este posibil”, a precizat Orban, potrivit Mediafax.
Preşedintele PNL a spus, în privinţa procedurii de recalculare că urmăreşte un lucru foarte simplu şi anume dacă un pensionar are o contribuţie similară, trebuie să aibă aceeaşi pensie, indiferent de anul în care s-a pensionat.
În privinţa pensiei speciale, preşedintele PNL a spus că în planul Guvernului există obiectiv realizarea unui proiect de lege al pensiilor care va cuprinde şi reglementări privitoare la pensiile speciale, pensiile de serviciu, pensiile ocupaţionale.