Ponta a ajuns la Guvern, aşteaptă demisiile miniştrilor PNL

Ponta a ajuns la Guvern, aşteaptă demisiile miniştrilor PNL
Premierul Victor Ponta a ajuns la Palatul Victoria, unde aşteaptă ca miniştrii PNL să îşi depună demisiile din Guvern.

 

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, aseară, că miniştrii PNL şi-au anunţat, practic, demisiile politice, urmând ca până miercuri, la ora 12:00, miniştii, secretarii de stat şi şefii de agenţii aparţinând formaţiunii să-şi depună demisiile scrise.

Antonescu a spus, într-o conferinţă susţinută alături de miniştrii PNL şi de prim-vicepreşedintele formaţiunii, Klaus Iohannis, că demnitarii partidului şi-au anunţat, practic, demisiile politice.

El a arătat că demisia miniştrilor liberali va fi prezentată împreună cu demisia tuturor demnitarilor politici ai Partidului Național Liberal, respectiv a tuturor secretarilor de stat, șefilor de agenții, sau a celor care ocupă poziții asimilate cu secretarii de stat.

Liderii PNL au adoptat, marţi seară, o rezoluţie privind ieşirea liberalilor de la guvernare.

Rezoluţia prevede ieşirea de la guvernare, demisia în bloc a miniştrilor PNL şi a secretarilor de stat, solicitarea demisiei premierului Victor Ponta şi poziţia parlamentarilor liberali la momentul votului asupra noului Guvern Ponta.

De asemenea, în rezoluţie se constantă, potrivit surselor, încetarea existenţei USL.

 

 

Comenteaza