Ponta: consultanţă de 800.000 de euro de la Autoritatea pentru Retrocedarea Proprietăţilor pentru o firmă din Cluj

Ponta: consultanţă de 800.000 de euro de la Autoritatea pentru Retrocedarea Proprietăţilor pentru o firmă din Cluj
Autoritatea Naţională pentru Retrocedarea Proprietăţilor (ANRP) a plătit consultanţă de 800.000 de euro către firme din Cluj şi Bistriţa, a anunţat ieri preşedintele PSD Victor Ponta.

El spune că USL va cere în Senat înfiinţarea unei comisii de anchetă asupra activităţii ANRP.

"Sunt trei senatori din arcul guvernamental care sunt la fel de îngroziţi ca şi noi de nivelul fraudelor comise la Autoritatea Naţională pentru Retrocedarea Proprietăţilor (ANRP). Se pare că 800.000 de Euro au fost plătiţi de către ANRP pentru consultanţă unor firme din Bistriţa şi Cluj. Acolo se face consultanţă adevărată şi o să fiţi foarte uimiţi de faptul că zootehniştii sunt foarte buni la consultanţă, ca şi la modificarea Constiţiei. Am tot respectul pentru zootehnişti, dar nu vreau să-mi facă Constituţia şi nici să-mi dea consultanţă pentru restituirea proprietăţilor", a spus Ponta.


Ministerul Justiţiei a susţinut restituirea în natură a proprietăţilor naţionalizate şi eşalonarea pe o perioadă foarte lungă a despăgubirilor băneşti şi a respins total propunerea iniţială a Finanţelor, care doreau limitarea la 5% din valoare, decizia finală, de plafonare la 15%, fiind una politică.


"ANRP şi Finanţele au propus iniţial restituirea integrală în natură şi plafonarea despăgubirilor băneşti la 5% din valoarea imobilelor, variantă respinsă de Ministerul Justiţiei, care a susţinut, în comisia interministerială, că din punct de vedere legal cea mai acoperitoare formulă este retrocedarea integrală în natură şi eşalonarea pentru o perioadă lungă de timp a despăgubirilor în bani, acolo unde nu se mai poate da în natură. Decizia de plafonare a tuturor despăgubirilor la 15% a fost politică şi a fost adoptată la cel mai înalt nivel", au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale.


Ministerul Justiţiei a argumentat că varianta restituirii în natură concomitent cu limitarea la 5% din valoare a despăgubirilor în bani ar fi dus la un evident tratament discriminatoriu şi a venit cu soluţia ca despăgubirile în bani pentru care se vor obţine decizii irevocabile să fie achitate, eşalonat, pe termene lungi, astfel încât să nu greveze bugetul de stat.


Sursele citate au adăugat că, după discuţii "la nivel înalt", a fost aleasă varianta plafonării despăgubirilor la 15% din valoarea imobilelor care trebuie restituite şi eliminarea posibilităţii de restituire în natură, iar toate ministerele implicate au convenit să susţină fără nicio reţinere proiectul de lege, cel puţin în faza dezbaterii publice şi ulterior, dacă nu vor fi aduse modificări înainte de trimiterea spre aprobare în Parlament.


Potrivit aceloraşi surse, miza mare a procesului nu sunt casele naţionalizate, care ar fi reprezentat doar o mică parte din sumele de plată, ci despăgubirile pe care statul ar putea fi obligat să le plătească pentru culte şi minorităţi.


De altfel, chiar ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, a declarat joi că din totalul de 70 de miliarde lei estimat, care ar reprezenta echivalentul în bani al proprietăţilor naţionalizate, mai mult de jumătate ar reveni cultului romano-catolic, care a depus cereri de retrocedare pentru 88.000 de imobile.
O parte importantă dintre aceste imobile au aparţinut Bisericii Catolice Maghiare.
Astfel, estimările Ministerului Finanţelor arată că pentru culte şi minorităţi ar fi necesar un efort bugetar pe următorii ani de 39 de miliarde lei, din care 34 de miliarde lei numai pentru Biserica Catolică.
Despăgubirea integrală în bani a foştilor proprietari ale căror case au fost naţionalizate de comunişti ar costa statul 12,8 miliarde lei (2,9 miliarde euro).


În cazul restituirii exclusiv în bani, statul ar urma să plătească foştilor proprietari de terenuri agricole confiscate sub regimul comunist aproximativ 11 miliarde de lei (2,5 miliarde euro) dacă nu se limitează despăgubirile la 15% din valoarea de piaţă, la 20 de ani după apariţia Legii 18 privind fondul funciar.
De asemenea, pentru despăgubirea foştilor proprietari care au deţinut acţiuni la societăţi naţionalizate de comunişti, statul ar mai trebui să plătescă peste 7 miliarde de lei.


Foştii proprietari au fost despăgubiţi până acum prin acţiuni la Fondul Proprietatea, al cărui capital social s-a ridicat la circa 14 miliarde lei, şi prin despăgubiri în bani, în limita a 500.000 de lei, din dividendele plătite la stat de către Fondul Proprietatea.

Comenteaza