Ponta susţine că Băsescu s-a opus restituirii către pensionari a unei părţi din CASS

Şeful Guvernului a afirmat, la RTV, că a avut în ultimele zile două discuţii pe această temă cu şeful statului, la care a participat şi ministrul Finanţelor, şi că opinia preşedintelui Băsescu diferea de cea a Guvernului în privinţa restituirii CASS.
"Eu şi ministrul Finanţelor i-am explicat că aceasta este totuşi opţiunea noastră politică. Preşedintele era împotriva ideii de a înapoia aceşti bani, spunea că judecătorii Curţii Constituţionale au dat mai multe decizii pe această temă, iar ultima decizie nu impunea restituirea. Noi am spus că este un angajament pentru care am şi dat jos Guvernul Ungureanu şi că nu renunţăm", a spus Ponta.
Premierul a arătat că, până la urmă, ca şi în cazul reprezentării României la Consiliul European, decizia aparţine Guvernului.