Predoiu, către Buşoi: "Nu poţi fi şi arbitru, şi jucător"

Predoiu, către Buşoi:
După ce secretarul general interimar al PNL, Cristian Buşoi, şi-a anunţat candidatura la conducerea partidului, Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele PNL, i-a cerut acestuia să renunţe la funcţia pe care o deţine acum în partid.

"I-am cerut să renunţe la postul de secretar general pentru că aşa ar fi corect, aşa ar fi cinstit. Nu fac din asta un subiect. A spus că se va gândi şi va spune", a recunoscut prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu, la finalul şedinţei BPN. Predoiu i-a cerut lui Buşoi să renunţe la funcţia de secretar general interimar, după ce acesta şi-a anunţat în şedinţa BPN candidatura la şefia partidului, spun surse din PNL.

Buşoi a afirmat că va reflecta la propunerea lui Predoiu de a nu mai fi şi „arbitru şi jucător" în cursa pentru preşedinţia PNL, susţinând însă că de organizarea alegerilor se ocupă comisia de organizare, nu secretarul general, potrivit surselor citate.

Ludovic Orban a declarat, în BPN, că vrea „o competiţie benefică pe proiecte" şi „să câştige cel mai bun". Şefia PNL este disputată de Buşoi, Orban şi Predoiu.

 

 

Comenteaza