Predoiu: "O lege a lustraţiei era mai potrivită dacă ar fi fost adoptată la începutul anilor '90"
"Aş avea o simplă remarcă de ordin personal Această lege ar fi fost mai potrivită, mai inspirată şi şi-ar fi atins efectele poate mai bine dacă ar fi fost adoptată la începutul anilor '90, aşa cum au făcut şi celelalte state din fostul lagăr socialist", a afirmat Cătălin Predoiu, răspunzând unei întrebări legate de decizia Curţii Constituţionale de miercuri, prin care Legea lustraţiei a fost declarată în totalitate neconstituţională.
Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este neconstituţională.
Curtea Constituţională (CC) a arătat, miercuri, că în cazul Legii lustraţiei - declarată neconstituţională în ansamblul său încă din iunie 2010 - se impunea iniţierea unui nou proiect de lege sau a unei noi propuneri legislative care să parcurgă toate fazele procesului legislativ.
Mai mult, Curtea Constituţională subliniază faptul că Parlamentul nu a respectat prevederile constituţionale referitoare la deciziile CC în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, care impun obligaţia de a reexamina dispoziţiile legii care au fost declarate neconstituţionale.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri seara, la DIGI 24, că din punct de vedere juridic va putea fi comentată decizia Curţii de abia după ce va fi văzut raţionamentul CC. "Ministerul Justiţiei ia act de aceast nouă realitate juridică", a adăugat Predoiu.
În martie 2006, Ministerul Justiţiei a transmis o serie de obiecţii la proiectul Legii lustraţiei, făcând totodată referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbpurg, cazuri în care state au fost sancţionate pentru încălcări ale drepturilor omului, respectiv la dreptul la viaţă privată, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire şi asociere, nediscriminarea, restrângerea drepturilor şi libertăţilor.
CEDO a acceptat restrângerea unor drepturi şi libertăţi, dacă este necesară într-o societate democratică, noţiunea de necesar implicând existenţa unei nevoi sociale presante, care urmează a fi evaluată de la caz la caz.
De exemplu, în cazul Sidabras şi Dziautas contra Lituaniei, caz în care un fost inspector şi un fost procuror, ambii având calitatea de foşti ofiţeri KGB, au ridicat în faţa Curţii problema încălcării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, deoarece li s-a interzis, urmare a unei proceduri, pentru zece ani, accesul în anumite funcţii publice şi private, din cauza trecutului lor.
Curtea Europeană a statuat că interdicţia aplicată de statul lituanian a afectat în mod serios abilitatea persoanelor în cauză de a dezvolta relaţii cu lumea exterioară, şi le-a creat serioase dificultăţi în a-şi câştiga existenţa, cu evidente repercusiuni asupra vieţii private. În plus, publicitatea cauzată de adoptarea şi aplicarea unor astfel de măsuri, le-a cauzat neplăceri zilnice ca urmare a activităţii desfăşurate de aceştia în trecut, situaţie care nu le-a afectat numai reputaţia, ci chiar dreptul lor la viaţă privată.
Mai mult, Curtea a precizat că în perioada considerabilă existentă de la căderea fostului regim sovietic (şi instalarea noului regim politic în Lituania) şi intrarea în vigoare a acestei legislaţii contestate, în 1999, se poate în mod rezonabil aştepta că persoanele în cauză nu au luat în considerare consecinţele determinate de fosta lor calitate de angajaţi KGB.
Având în vedere gama largă de poziţii/posturi la care aceştia nu au acces, cu consecinţe asupra posibilităţii de a-şi exercita dreptul la viaţă privată, Curtea de la Strasbourg a apreciat că au fost încălcate articolele 14 şi 8 din Convenţie.
Totodată, faptul că aceste restricţii au fost impuse la aproape un deceniu de la declararea independenţei de către Lituania, şi la nouă, respectiv 13 ani, după încetarea activităţii în cadrul KGB, deşi nu a fost în sine decisiv, a contribuit substanţial la conturarea opiniei Curţii că măsura a fost disproporţionată.
Într-un alt caz, din Letonia, Curtea Europeană a analizat interdicţia de a participa în alegeri - interdicţie aplicată unei persoane ca urmare a unui comportament din trecut - şi din perspectiva proporţionalităţii acesteia faţă de scopului legitim pentru care a fost impusă, considerând că interdicţia de a participa în alegeri ar putea servi unui dublu scop (preventiv şi punitiv), dar în următoarele condiţii: se poate accepta (fiind considerată legitimă) o astfel de măsură dacă ea este luată cu scop punitiv, faţă de persoane care, în trecut, au fost condamnate pentru fapte antisociale extrem de grave (crime de război, trădare), dacă această restricţie este temporară şi proporţionată, dacă această măsură este dispusă din raţiuni preventive trebuie să se dovedească faptul că activitatea din trecut a fost suficient de gravă pentru a se justifica în continuare interdicţia şi că se respectă cerinţa previzibilităţii.
Curtea a arătat că previzibilitatea unei norme, mai ales când aceasta impune restricţii, nu a fost respectată atunci când restricţia vine ca urmare a unor fapte din trecut, când persoana în cauză nu putea în mod rezonabil să prevadă faptul că acţiunile sale pot avea consecinţe negative în viitor.
Analizând cazul leton, Curtea a arătat că o astfel de măsură ar fi fost justificată şi proporţionată în timpul primilor ani după înlăturarea regimului comunist, când, fără îndoială, nou-instauratele structuri încă mai puteau fi ameninţate de alunecarea către totalitarism, iar astfel de restricţii ar fi fost de natură a înlătura un altfel de risc.
