Prefectul Maria Forna s-a întâlnit cu ambasadorul Danemarcei

Prefectul Maria Forna s-a întâlnit cu ambasadorul Danemarcei

Uffe A. Balslev, ambasador al Regatului Danemarcei la București, s-a aflat, marți, la Cluj-Napoca.

Prefectul județului Cluj, Maria Forna, și subprefectul Maria Buzaș- Fekete, au primit vizita Excelenței Sale Uffe A. Balslev, ambasador al Regatului Danemarcei la București.

Acesta a fost însoțit de către Carmen Vele, consul onorific al Regatului Danemarcei la Cluj-Napoca, Simona Honcuvoroneanu, ofițer comercial în cadrul ambasadei Regatului Danemarcei, și Răzvan Stroe, șef Departament Comercial, ambasada daneză.

"Cele două părți au convenit asupra importanței investițiilor în sectorul economic pentru dezvoltarea regiunilor. Pornind de la acest aspect, au dezbătut volumul investițiilor daneze în județul Cluj și în regiunea Transilvaniei, oportunitățile de atragere a investorilor în diferite sectoare de interes dar și importanța implementării de proiecte cu finanțare europeană", a transmis Prefectura Cluj în urma întâlnirii.

În contextul preluării, de la jumătatea anului în curs, a presedinției Consiliului Uniunii Europene de către Danemarca, prefectul Maria Forba și-a exprimat intenția de a sprijini inițiative comune organizate pe plan local în marja acestui mandat.

Comenteaza