Premierul îi cere preşedintelui CJ Cluj să se implice în deblocarea situaţiei spitalului regional
„O situaţie particulară o reprezintă spitalele regionale. M-am întors de la Bruxelles, iar ceea ce am discutat cu comisarul pentru politici regionale m-a îngrijorat foarte mult. De aceea, rog cei trei preşedinţi ai Consiliilor judeţene Iaşi, Cluj şi Dolj să se implice în deblocarea situaţiei terenurilor - şi aici mă refer la Cluj şi la Craiova, dar şi pentru dezvoltarea proiectelor de utilităţi publice, acces la amplasament, PUZ-uri şi alte obiective", a spus Dăncilă.
Premierul a arătat că a constatat întârzieri majore în realizarea acestor proiecte. „Din acest motiv, numai cu implicarea dvs., acestea se pot transmite către Comisia Europeană pentru finanţare. Nu vreau însă să subliniez că vina este a preşedinţilor Consiliilor judeţene. Ştiu că s-au întâmpinat multe greutăţi, dar cred că datoria noastră este să soluţionăm aceste probleme", le-a spus Dăncilă preşedinţilor de CJ.
Premierul a atras atenţia că gradul de absorbţie a fondurilor europene nu este satisfăcător, ea arătând că există chiar de risc de decomitere a unei sume de 800 de milioane euro pe Programul Operaţional Regional.
Legat de spitalul regional de la Cluj, în 16 februarie 2018, Dăncilă spunea că mai este nevoie de teren pentru construirea acestui obiect şi anum 1,4 hectare.
Şi Comsisarul european Corina Creţi a declarat zilele trecute că, "aşa cum arată lucrurile în prezent, este puţin probabil ca lucrările să înceapă în 2019, autorităţile naţionale trebuie să accelereze demersurile pentru finalizarea studiilor de fezabilitate şi începerea implementării cât mai curând posibil. Un proiect de o asemenea anvergură pentru România necesită toată atenţia celor implicaţi"
În luna noiembrie a anului trecut, Consiliul Județean Cluj a predat Ministerului Sănătății, prin intermediul unui protocol de predare-primire, terenul pe care va fi edificat viitorul Spital Regional de Urgență de la Cluj. Procedura de predare-primire a inclus și o vizită în teren, pe amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgență, situat în comuna Florești, Str. Avram Iancu, nr. 370-374.
Proiectul de construire a unui spital regional de urgenţă a fost lansat în mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj al liberalului Marius Nicoară, începând din 2004, fiind vorba de o unitate care să deservească judeţele din Regiunea de Nord-Vest.
CJ Cluj a identificat atunci un teren pentru acest spital în zona Câmpeneşti, aparţinând comunei Apahida, situată în estul municipiului Cluj-Napoca, dar proiectul nu a fost prins la finanţare din partea Guvernului, valoarea fiind estimată la 150 de milioane de euro.
După 2008, când s-a schimbat conducerea CJ Cluj, noul preşedinte al instituţiei Alin Tişe (PDL) a schimbat şi amplasamentul spitalului, în comuna Floreşti, situată în vestul municipiului Cluj-Napoca, dar lipsa finanţării guvernamentale a împiedicat şi de această dată începerea construirii Spitalului Regional de Urgenţă.
Potrivit proiectului, viitorul Spital Regional de Urgenţă Cluj urma să aibă 800 de paturi, 37 de secţii medicale şi să dispună de un heliport.