Premierul Marcel Ciolacu evită să comenteze decizia ÎCCJ care-l obligă pe Iohannis să returneze banii din chirii

Premierul Marcel Ciolacu evită să comenteze decizia ÎCCJ care-l obligă pe Iohannis să returneze banii din chirii
| Foto: digi24.ro

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a fost întrebat cum comentează decizia ÎCCJ care îl obligă pe preşedintele Klaus Iohannis să dea banii înapoi statului banii din chirii.

„Întrebaţi-l pe domnul Iohannis”, a spus Marcel Ciolacu.

El a fost întrebat şi când a avut ultima oară discuţii cu preşedintele Iohannis. „E ceva timp”, a răspuns premierul.

La insistenţele jurnaliştilor, care au dorit un punct de vedere în privinţa acestui subiect, Marcel Ciolacu a preferat să spună doar: „Domnul Iohannis iese foarte des în mijlocul dumneavoastră şi vă dă declaraţii şi cred că îl puteţi întreba”.

Instanţa Supremă a decis că familia Iohannis trebuie să returneze banii obţinuţi din chiria spaţiului comercial din Sibiu pierdut în instanţă. Din chiria imobilului, familia Iohannis a obţinut peste 260.000 de euro, bani cu care şi-a cumpărat alte 3 case. ANAF poate recupera acum banii.
 

Comenteaza