Președintele Nicușor Dan, despre decizia CCR: „Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate”

Președintele Nicușor Dan, despre decizia CCR: „Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate”

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, miercuri, că salută decizia Curţii Constituţionale privind reforma pensiilor magistraţilor iar recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, aşteptat de societatea noastră.

”Salut decizia Curţii Constituţionale privind reforma pensiilor magistraţilor”, arată preşedintele Nicuşor Dan într-un mesaj.

Şeful statului arată că ”recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, aşteptat de societatea noastră”.

”Asigur toţi magistraţii că munca lor este respectată, iar importanţa lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută”, mai afirmă Nicuşor Dan.

Judecătorii Curţii Constituţionale au respins, joi, după două luni şi cinci amânări, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, ceea ce înseamnă că pensiile acestora pot fi reduse, iar vârsta de pensionare va creşte.

Comenteaza