Primarul Emil Boc crede că este nevoie „ca de pâinea caldă” de o reformă administrativă

Primarul Emil Boc crede că este nevoie „ca de pâinea caldă” de o reformă administrativă

Emil Boc susține că reforma administrativă este prioritară, în madatul legislativ următor.

Primarul municipiului Cluj-Napoca a fost întrebat, cu ocazia depunerii candidaturilor PNL Cluj la alegerile parlamentare, care este, în opinia sa, prioritatea pentru mandatul următor în Legislativ.

Este nevoie ca de pâinea caldă, ca de apă de o reformă reală în administrație, a spus Boc.

„Reforma administrativă, ce altceva să fie mai important...? ca să nu mai fie sufocată țara asta din punct de vedere administrativ. E nevoie ca de pâinea caldă sau de apă, de o reformă administrativă reală, nu de fațadă, a administrației și a organizării administrativ-teritoriale.

Avem o lege din 1968, suntem singura țară din Uniunea Europeană care se mai conduce după o lege de pe vremea regimului comunist în materie de organizare administrativ teritorială. Dacă nu facem asta, ne vom adânci și mai mult în mocirlă, ne vom birocratiza și mai mult, vom fi și mai ineficienți, și vom pierde și resurse financiare. E de departe, o prioritate majoră, strategică”, a declarat Emil Boc.

De altfel primarul municipiului Cluj-Napoca a atras atenția, în repetate rânduri asupra necesității cât mai rapide a unei reforme în administrație. În opinia sa, aceasta este posibilă fără revizuirea Constituției. „Dacă reorganizezi în primul rând primăriile, cele 3000 de primării și reorganizezi județele, ai făcut reformă fără să fie nevoie de reforma constituțională. Evident că ar fi ifdeal să se facă și o reformă constituțională”, a mai spus primarul.

Comenteaza