Primarul pe post de jolly joker VIDEO
- Scris de REALITATEA TV Cluj
- 23 Oct 2013, 20:37
- Politica
- Ascultă știrea
Emil Boc este primul gospodar al Clujului. Ne-a obişnuit cu implicarea sa în toate acţiunile la care ia parte. Astăzi a dat cu şpaclul, acolo unde a fost nevoie, a vopsit garduri şi a măturat pe jos.
"Eu recunosc că nu am mai vopsit de vreo 10 ani, de când mi-am vopsit uşile de la apartament, în rest n-am mai vopsit de atunci", a explicat Boc.
"Ce trebuie să învăţaţi fiecare este că această parte de curăţenie trebuie să devină un mod de viaţă şi că nimănui nu-i cad galoanele dacă face curăţenie, indiferent că e bogat sau sărac", a adăugat primarul.
Edilul-şef a participat la actiunea organizata de Asociaţia de Management Japonez din România şi de Primarie.
"Scopul este ca în acest sector pe care l-am organizat începând de ieri să facem curat, să vopsim, să îi dăm o altă strălucire; ne-am dat seama că ceea ce fac ei pentru societatea japoneză, pentru Tokyo în cazul acesta, poate fi făcut şi pentru oraşele din România", a menţionat Julien Bratu, country manager Kaizen.
La actiune au participat peste 120 de voluntari, inclusiv oameni de afaceri japonezi si romani, reprezentanti ai jandarmeriei si administratiei locale.
Reporter: Anca BACIU
Imagine: Rareş RÂŞNOVEANU