Proiect: Veteranii MApN, MAI şi din servicii ar putea beneficia de facilităţi financiare şi fiscale
Destinatarii acestei legi urmează să beneficieze de credite bancare, în lei, cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată, garantate în procent de 100% de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. (FNGCIMM), în numele şi în contul statului, pentru începerea unei activităţi comerciale, asemenea creditelor acordate pentru tinerii întreprinzători.
De asemenea, propunera legislativă prevede că societăţile comerciale nou înfiinţate beneficiază, în primele 12 luni de activitate, de o reducere cu 50% de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajator, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat pentru toţi salariaţii din această categorie, angajaţi pe perioadă nedeterminată.
De drepturile conferite de această propunere de lege beneficiază personalul din MApN, MAI şi serviciile de informaţii care au participat la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cele pentru contracararea şi limitarea efectelor acţiunilor teroriste, cele de poliţie aeriană şi de intervenţie cu nave, precum şi alte misiuni cu potenţial ridicat de risc desfăşurate sub mandat ONU sau OSCE sub coordonare NATO sau UE, se arată în actul normativ.
De aceste drepturi beneficiază, totodată şi soţul sau soţia celor decedaţi în acţiuni militare în afara teritoriului statului român sau care au suferit dizabilităţi severe în urma participării la asemenea operaţiuni.
"Militarii români care activează în teatrele de operaţiuni trebuie să ştie că, odată întorşi acasă, statul le oferă şi un sprijin pragmatic, nu doar decoraţii şi onoruri, deşi şi acestea sunt importante. Nu trebuie să reinventăm roata, ci trebuie să preluăm din experienţa altor state care au oferit facilităţi cadrelor militare întoarse din teatrele de operaţiuni. O astfel de lege îi va transforma pe militari în cetăţeni activi în lanţul economic pentru că vor plăti taxe şi impozite, vor avea angajaţi şi se va reduce astfel, implicit, şi presiunea asupra bugetului", a precizat Mircea Geoană, într-o declaraţie remisă MEDIAFAX.
Iniţiativa îi are ca şi co-iniţiatori pe senatorii Dan Tătaru ( PSD), Mihai Fifor (PSD), Marius Lucian Obraja (PNL) şi Timotei Stuparu (PSD).
"Legea veteranilor din teatrele de operaţiuni" - aşa cum a fost numită de iniţiatori - este insipirată din pachetul legislativ promovat de preşedintele Barack Obama în SUA - Veterans Act.
Actul normativ a fost depus la Senat, care este şi prima Cameră sesizată.