Proiectul privind castrarea chimică a pedofililor, din nou în Parlament. Rădulescu: ''Este lege deja în 15 ţări''

Proiectul privind castrarea chimică a pedofililor, din nou în Parlament. Rădulescu: ''Este lege deja în 15 ţări''
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a precizat, luni, că a depus din nou proiectul de lege privind castrarea chimică a pedofililor, el arătând că, dacă Parlamentul şi media nu susţin acest act normativ, atunci ar trebui să-şi asume următorul abuz sexual împotriva unui copil.

„Este un proiect care este lege deja în 15 ţări, marea majoritate europene, inclusiv în R. Modova, în SUA, din 40 şi ceva. Deci este o metodă medicală. Dacă se înţelege să fie susţinut acest proiect de către Parlament şi de către media, este foarte bine, dacă nu, toată lumea să-şi asume faptul că în momentul în care următorul copil va fi abuzat sexual de către un nenorocit bolnav psihic, înseamnă că părtaş la toată chestiunea asta vor fi toţi cei care n-au susţinut acest proiect", a spus Rădulescu.

El a susţinut că acest proiect este „numai şi numai în favoarea cetăţenilor şi a copiilor noştri" şi că „prin această tehnică medicală nu se face altceva decât cu acordul acestui bolnav psihic să se împiedice recidiva".

„Cineva să-şi asume când următorul copil va fi abuzat sexual de un alt individ care va ieşi din puşcărie şi care va abuza din nou. N-am vorbit încă cu parlamentarii, pentru că proiectul a fost depus, de abia am început sesiunea parlamentară, probabil că-şi urmează circuitul. O să fac şi eu lobby necesar faţă de comisia de sănătate în principal, pentru că acolo sunt colegii mei medici, şi faţă de ministerul Sănătăţii şi faţă de colegii mei. Dacă e vreunul care nu înţelege despre ce e vorba, ar fi bine să mă întrebe pe mine", a mai spus Rădulescu.

„Am făcut proiectul chiar mai soft decât exista în Cehia, Polonia, Italia, Germania, adică acolo nici măcar nu-i mai întreabă dacă sunt de acord să facă acest tratament medical, sunt obligaţi să facă acest tratament cei care abuzează sexual un copil. Noi am spus că se face cu acordul lui, în prezenţa avocatului, în prezenţa unui medic cu care se consultă şi el spune că este de acord să urmeze acest tratament medical toată viaţa, i se explică că are probleme medicale, psihice, şi ca să nu aibă această recidivă va trebui să facă acest tratament şi atunci i se înjumătăţeşte pedeapsa pe care ar lua-o normal dacă s-ar duce în puşcărie. Dacă în alte ţări a reuşit, noi nu vrem să facem asta? Foarte bine, e ultima dată când voi depune acest proiect, dar cineva să-şi şi asume când se va produce următorul abuz", a arătat Rădulescu.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a redepus, în Parlament, proiectul care prevede reducerea la jumătate a pedepselor pentru violatorii şi pedofilii care acceptă castrarea chimică şi interzice presei publicarea articolelor care instigă la violenţă cu privire la persoanele cercetate pentru pedofilie.

„În cazul infracţiunilor de agresiune sexuală asupra minorilor sau urmate de moartea victimei, făptuitorul va fi obligat să urmeze tratamentul de castrare chimică dacă a beneficiat, prin consimţământul său, de prevederile articolului 218 (Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale) alineatul 4(1) sau ale articolului 220 (Actul sexual cu un minor) alineatul 4(1)", potrivit cărora "limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate numai dacă făptuitorul acceptă să urmeze un tratament de castrare chimică", se arată în proiectul de lege privind combaterea şi prevenirea actelor cu caracter pedofil şi a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale ale persoanelor, depus de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, la Senat.

Potrivit proiectului de lege, tratamentul de castrare chimică se efectuează în secţii specializate, în condiţii de securitate, „în regim spitalizat sau ambulatoriu, pentru continuarea tratamentului în perioada pentru care făptuitorul a acceptat să-l urmeze".

Procedurile de evaluare a făptuitorului în vederea castrării chimice încep numai după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, iar tratametul se administrează numai după obţinerea avizelor favorabile de la un psiholog, medicul sexolog şi psihiatru.

Proiectul de lege interzice şi „publicarea de articole în presă sau prin intermediul reţelelor informatice ce implică acţiuni de instigare la violenţă cu privire la persoanele cercetate pentru pedofilie, faptă pedepsită de art. 368 din Codul penal".

Cătălin Rădulescu susţine, în expunerea de motive, că pedofilii şi violatorii trebuie să beneficieze de reabilitarea psihologică pentru că „au într-adevăr nevoie de ajutor în acest sens, dar trebuie să fie şi motovaţi prin faptul că pedepsele se reduc la jumătate dacă acceptă şi urmează tratamentul ce le va inhiba pornirile ce atentează la inviolabilitatea sexuală a unei persoane, inclusiv a minorilor".

Costurile legate de executarea pedepsei cu închisoarea sunt incomparabil mai mari decât costurile castrării chimice, susţine Rădulescu.

„Persoanele condamnate pentru infracţiuni de natură sexuală şi considerate un pericol social riscă să se reîntoarcă în închisoare şi după ispăşirea pedepsei, dacă nu acceptă un tratament chimic pentru a le înăbuşi pornirile, iar costurile legate de executarea pedepsei cu închisoarea sunt incomparabil mai mari decât costurile castrării chimice", precizează deputatul PSD.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a anunţat, la începutul lunii ianuarie, că va redepune în Parlament, această iniţiativa legislativă, afirmând că s-a dovedit încă o dată că intuiţia şi "flerul" său politic sunt "prea revoluţionare pentru unii".

În martie 2014, un grup de 27 de parlamentari PSD, printre care Cătălin Rădulescu şi fostul premier Sorin Grindeanu, au propus, printr-o iniţiativă legislativă depusă la Parlament, castrarea chimică a persoanelor care au săvârşit infracţiuni de agresiune sexuală asupra minorilor.

Nu este prima iniţiativă de acest fel din Parlament, un proiect similar a fost depus şi respins, în trecut, iniţiatori fiind parlamentari de la PDL.

 

Comenteaza