Promisiunile PSD după consultările cu sindicatele și patronatele: Nicio creştere de taxe şi reducerea poverii fiscale pe muncă

Promisiunile PSD după consultările cu sindicatele și patronatele: Nicio creştere de taxe şi reducerea poverii fiscale pe muncă
| Foto: Arhivă/Fotografie ilustrativă

Social-democraţii au avut consultări în aceste zile cu sindicatele şi patronatele din diferite domenii, concluzia comună fiind că România nu îşi permite creşteri de taxe în 2025, iar soluţiile cele mai importante trebuie să vizeze încurajarea muncii, creşterea productivităţii şi reducerea poverii fiscale, în special pentru salariaţii cu venituri mici şi medii.

''Concluzia comună a consultărilor dintre Partidul Social Democrat şi reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor este că România nu îşi permite creşteri de taxe în intervalul următor, iar soluţiile cele mai importante pentru susţinerea economiei naţionale trebuie să vizeze încurajarea muncii, creşterea productivităţii şi reducerea poverii fiscale în special la nivelul salariaţilor cu venituri mici şi medii'', se arată într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Potrivit comunicatului PSD, soluţiile de guvernare pentru dezvoltarea economică şi echilibrarea bugetară pe termen mediu şi lung trebuie să pună accentul pe stimularea investiţiilor şi a activităţilor economice din România, concomitent cu întărirea disciplinei fiscale şi creşterea gradului de conformare din partea contribuabililor.

Sindicatele şi patronatele vor trimite în perioada următoare propunerile scrise, care vor fi luate în considerare în elaborarea Programului de guvernare propus de PSD pentru legislatura 2025 - 2028, precizează sursa citată.

Comenteaza