„PSD a fost implicat în marile proiecte din județ” / Cine a comparat Clujul cu un robot fără suflet

„PSD a fost implicat în marile proiecte din județ” / Cine a comparat Clujul cu un robot fără suflet

Alexandru Cordoș, președintele interimar al PSD Cluj, susține că social-democrații au fost mereu implicați și au contribuit la dezvoltarea marilor proiecte din județ.

Șeful pesediștilor clujeni vede cu ochi buni numirea lui Dîncu, senator PSD Cluj, la ministerul Apărării. Cordoș crede că această numire va avea un impact pozitiv asupra organizației județene a social-democraților, dar și asupra Clujului.

„Numirea lui Vasile Dîncu la ministerul Apărării ne face cinste și cred că PSD Cluj nu mai este cum a fost înainte. Ne-am schimbat foarte mult, ne-am reorganizat. Sper că mulți au văzut un alt tip de politică. Suntem mult mai deschiși spre oameni noi, spre lucruri noi, mult mai mult decât s-a făcut până acum. Din punct de vedere economic, PSD a fost implicat în marile proiecte ale Clujului.

Parcurile industriale au venit din propunerile social-democraților, cu sprijin de la PNL și de la întreg spectrul politic din Cluj. Aeroportul Internațional „Avram Iancu” s-a dezvoltat pentru că președinții de Consiliu Județean, prefecții, toți cei care au fost implicați, alături de ceilalți factori, au înțeles că Aeroportul din Cluj trebuie să se dezvolte. Aș mai putea da multe astfel de exemplu. Cred că Clujul va avea de câștigat de pe urma acestei noi guvernări”, a afirmat, la Realitatea FM, Alexandru Cordoș.

Liderul PSD Cluj a făcut o comparație interesantă. „Clujul a fost condus de cei de dreapta în ultimii ani, și fără să supăr pe nimeni, spun că s-au luat multe decizii care nu au ținut cont de întreaga populație a județului.

Eu compar permanent Clujul și municipiul Cluj-Napoca cu un robot. Este perfect, poate chiar are luciu pe anumite părți, dar nu are suflet. Poate noi venim cu un echilibru suplimentar în aceste decizii și cu un sprijin mai mare”, a mai spus Cordoș.

Comenteaza