PSD îl acuză pe Boc de dezinformare la alegerile parlamentare de duminică. Ce reproşează VIDEO

PSD îl acuză pe Boc de dezinformare la alegerile parlamentare de duminică. Ce reproşează VIDEO
Dacă rearondarea locuitorilor de pe 79 de străzi la alte secţii de vot nu ajungea, Primăria i-a dezorientat total, trimiţându-i să voteze la adrese greşite.

Alegători domiciliaţi la peste 4.000 de adrese de pe 79 de străzi din municipiu au fost rearondaţi la alte secţii de vot decât cele la care erau obişnuiţi să meargă până acum. Sub semnătura edilului-şef, Emil Boc, Primăria le-a trimis tuturor scrisori înştiinţându-i asupra acestei modificări. Numai că pe unii dintre ei i-a trimis să voteze la alte secţii decât cele la care sunt arondaţi în realitate.

Victimă acestei dezinformări a căzut tocmai preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan. „ este o simplă păpuşă care încearcă să prostească electoratul în campania electorală. Din punctul meu de vedere, domnia sa continuă campania de boicotare a alegerilor din 9 decembrie, începută la referendumul din vară. Pot să dovedesc pe propria piele. Eu am adresa de buletin în -Napoca, pe strada Câmpului. Domnul mă informează într-o scrisoare că, din raţiuni administrative, mi s-a schimbat secţia de votare şi mă îndeamnă să votez la secţia nr. 46 în care, dacă mă voi duce, cu siguranţă nu voi putea vota. Am vorbit şi la Biroul Electoral Judeţean şi mi s-a spus că trebuie să votez la secţia nr. 24. Adresa la care sunt îndemnat eu să votez este cu totul la altă secţie de votare faţă de secţia unde eu voi vota duminică", a spus Lăpuşan.


Liderul PSD Cluj îl acuză pe Boc că trimite premeditat alegătorii la alte secţii de vot decât cele la care îşi pot exprima opţiunea electorală tocmai pentru a-i împiedica să voteze. „În situaţia mea probabil că sunt mii de oameni. Pentru duminică se anunţă vreme urâtă, cu ploaie, cu ninsoare, dacă omul merge unde-l trimite Boc şi acolo nu e primit să voteze, mai ales dacă e în vârstă, renunţă să mai caute altă secţie. Emil Boc ar vrea să meargă doar el şi Buda la vot, mii de oameni vor ajunge la o secţie de votare greşită. Îi rog ca în acest scurt timp care a rămas să rezolve această problemă pentru că nu este corect şi normal să boicoteze aceste alegeri", a afirmat Lăpuşan.

Reprezentanţii Primăriei recunosc faptul că Lăpuşan a fost dezinformat, dar susţin că ar fi vorba de o eroare umană izolată. „Într-adevăr, în scrisoarea trimisă domnului Remus Lăpuşan a fost trecută o secţie de vot greşită, dar asta a fost o greşeală umană, datorată oboselii. Oricum, în urma acestui incident am decis să verificăm bucată cu bucată fiecare mesaj trimis celor peste 4.000 de adrese iar, în cazul în care vom descoperi alte greşeli, vom informa persoanele în cauză, în mod direct, în cursul zilei de sâmbătă", a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei, Oana Buzatu. Ea a mai spus că, pentru a le oferi o mână de ajutor în plus celor care au fost mutaţi la alte secţii de vot, la vechile lor secţii au fost afişate adresele care s-au mutat, precum şi o hartă cu traseul de urmat până la noua secţie la care sunt arondaţi. Secţiile de vot cu străzile şi adresele arondate pot fi găsite şi pe site-ul Primăriei.

Comenteaza