PSD şi PNL îşi dezbat priorităţile înainte de alegeri la Cluj

PSD şi PNL îşi dezbat priorităţile înainte de alegeri la Cluj
Prima sesiune de dezbateri interne a Uniunii Social Liberale din Cluj a avut loc ieri, cu candidaţii la preşedinţia Consiliului Judeţean şi la Primăria Cluj-Napoca.

Este vorba de Horea Uioreanu şi respectiv Marius Nicoară ,dar la dezbatere au participat şi preşedintele PSD Cluj Remus Nicoară, senatorul PSD Alexandru Cordoş, deputatul PSD Cornel Itu, consilieri locali şi judeţeni din cele două partide şi cei doi preşedinţi ai organizaţiilor municipale - Mircea Jorj (PSD) şi Arion Hadrian (PNL). În total, 300 de persoane.


„Am vorbit de relansarea economică, problemele sistemului sanitar care este mult subfinanţat şi despre centura de diamanat a Clujului, centură a cărui termen de finalizare a expirat demult, şi pentru care costurile sunt de 3 ori mai mari decît bugetul iniţial", a spus Lăpuşan. Nicoară spune că astfel de întâlniri vor trebui organizate periodic, „pentru că trebuie să ne armonizăm proiectele pe care le avem".

Comenteaza