Raluca Turcan: Datele INS privind economia au fost falsificate și forțate politic

 Raluca Turcan: Datele INS privind economia au fost falsificate și forțate politic
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, luni, că datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) privind economia au fost "falsificate" și "forțate politic", anunțând că liberalii vor propune depolitizarea mai multor instituții.

Întrebată dacă este de părere că datele INS au fost falsificate, ea a răspuns afirmativ, scrie Agerpres.

"Da, eu cred că sunt forțate politic și aici PNL va face zilele următoare o propunere pentru a încerca să depolitizăm și să scoatem de sub influență politică câteva instituții foarte importante pentru stabilitatea economică a României și pentru predictibilitatea măsurilor economice pe care le iau cei care guvernează. Atât timp cât planurile de guvernare se bazează pe cifre false sau care nu au legătură cu realitatea și rezultatul la nivelul cetățeanului de rând va fi unul distorsionat", a spus liderul PNL, la Palatul Parlamentului, după ședința Biroului Politic Național al liberalilor.

 

Comenteaza