Rareș Bogdan, acuzații la adresa PSD: “E rost de un dosar penal. Grupir! Ar fi Dăncilă și Teodorovici"

Rareș Bogdan, acuzații la adresa PSD: “E rost de un dosar penal. Grupir! Ar fi Dăncilă și Teodorovici"
| Foto: realitatea.net

Rareș Bogdan, europarlamentar și prim-vicepreședinte PNL, reacționează la dezvăluirile senatorului PNL, Florin Cîțu, care îi acuză pe Viorica Dăncilă și Orlando Teodorovici că au falsificat cifrele din buget, și spune că, în acest caz, "e rost de un dosar penal”.

"10% din PIB furat în ultimii 2 ani și jumătate îmi arată că e rost de un dosar penal. Grupir! Ar fi Dăncilă și Teodorovici. Ei nu au semnat declarația olografă că își asumă bugetul, ceea ce echivalează cu o mărturisire. Pe lipsa intenției scăpau dacă semnau", susține Rareș Bogdan.

Afirmația vine după ce senatorul PNL, Florin Cîțu, a publicat, într-o postare, pe Facebook, intitulată "I-AM PRINS!" în care susține că datele documentele pentru rectificarea bugetară sunt false.

Politicianul, ales recent în funcția de prim-vicepreședinte al PNL, se întreabă ce au făcut social-democrații cu banii care lipsesc. 

"Întrebare: ce au făcut cu banii? Pentru salarii și pensii au luat credite. Deci: CE AȚI FĂCUT CU BANII?", încheie Rareș Bogdan, postarea de pe Facebook.

Comenteaza