Răspunsul lui Dragnea după avertismentul transmis de Comisia Europeană

Răspunsul lui Dragnea după avertismentul transmis de Comisia Europeană
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat vineri că în perioada următoare va fi făcută publică o informaţie catalogată mincinoasă care a fost transmisă oficial din România, subliniind că este nevoie de o informare corectă în relaţia dintre români şi forurile europene.

"Noi vom prezenta zilele următoare o minciună transmisă oficial de aici. Pentru noi şi pentru comisie este important să fie o relaţie bazată pe adevăr şi informare corectă", a declarat vineri, Liviu Dragnea.

Comisia Europeană a precizat, joi, că este bine informată privind procesul modificărilor legilor justiţiei, după ce Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu au transmis o scrisoare CE, în care şi-au exprimat îngrijorarea faţă de informarea incorectă despre acest proces.

„Comisia a primit scrisoarea transmisă de către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului. În acest moment studiem documentul în cauză. De asemenea, Comisia a urmărit îndeaproape procesul parlamentar din România şi evoluţia discuţiilor legate de modificările legilor din domeniul justiţiei de-a lungul a mai multor luni. Suntem foarte bine informaţi privind acest proces, mizele aflate în joc precum şi potenţialele riscuri. Suntem frecvent în contact cu Guvernul şi Parlamentul României, precum şi cu sistemul judiciar şi societatea civilă, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare", a precizat Comisia Europeană.

Preşedinţii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au transmis, miercuri, o scrisoare de răspuns preşedintelui şi vicepreşedintelui CE, Jean Claude Juncker şi Frans Timmermans, în care cataloghează preocupările CE pentru sistemul judiciar din România drept „surprinzătoare".

După avertismentul primit, miercuri, de la Comisia Europeană, în legătură cu modificările aduse legilor justiţiei, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au transmis spre Bruxelles o scrisoare de răspuns, în calitate de preşedinţi ai Parlamentului, în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de "modul incorect în care a fost informată Comisia Europeană".

 

Comenteaza