Război politic fără sfârşit pe drumurile judeţene

Război politic fără sfârşit pe drumurile judeţene
Social-democraţii par porniţi să tragă la foc automat în direcţia conducerii liberale a consiliului judeţean (CJ). Cu o zi înaintea unei noi şedinţe de plen, consilierii PSD acuză ceea ce ei consideră a fi noi eşecuri în manageriale legate de drumurile judeţene.

De această dată, social-democraţii acuză conducerea PNL a CJ de faptul că n-a fost capabilă să consume aproape 46 de milioane de lei, fonduri guvernamentale alocate pentru reabilitarea a şapte drumuri judeţene în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

„În 2015, guvernul Ponta a decis să finanţeze absolut toate proiectele incluse în PNDL. În Cluj era vorba de şapte drumuri judeţene, care acum ar fi trebuit să fie terminate, dar n-au fost terminate din cauza managementului defectuos al conducerii PNL a judeţului. De ce au rămas peste 45 de milioane de lei necheltuiţi? Banii existau la Ministerul Dezvoltării, trebuiau doar cheltuiţi, mai simplu de atât nu se poate, e mură-n gură şi totuşi n-au fost în stare. Banii trebuiau cheltuiţi până în 30 septembrie, dar, după estimările noastre, aproximativ 30 de milioane de lei n-au fost cheltuiţi încă. Sigur, banii nu se pierd, vor intra în bugetul pe anul viitor, dar până acum drumurile respective puteau fi terminate", a afirmat liderul grupului consilierilor judeţeni PSD Remus Lăpuşan.

În replică, preşedintele CJ, Alin Tişe, spune că niciodată în vechiul mandat nu s-a lucrat la drumuri în ritmul în care se lucrează acum. „Circul în CJ a luat sfârşit. Au fost patru ani de circ, în care politicul a blocat toate proiectele judeţului. Eu nu-mi consum energia pe circ, vreau să fac administraţie, vreau ca în acest mandat să fac cât mai mult pentru oameni. În fapt, situaţia proiectelor judeţului spune tot despre guvernarea PSD. În patru ani au compromis toate proiectele de investiţii: aeroportul, groapa ecologică de gunoi cu firmele lor de casă, drumurile judeţene. În ultimii cinci ani nu s-a lucrat la drumuri în aşa ritm ca acum niciodată. Într-un an oamenii vor vedea rezultate. Dacă asfaltau ei drumurile, acum n-ar mai fi trebuit s-o facem noi şi acum am fin investit în alte proiecte importante, Spitalul Regional de Urgenţă, Centrul de Conferinţe ş.a.m.d.", a replicat Tişe.

Proiectele de reabilitare a drumurilor judeţene finanţate prin PNDL:

1. Finalizare lucrări infrastructură județeană de transport DJ 109B-Fundătura-Cornești: 7,746,240.78 lei
2. Finalizare lucrări infrastrucură judeţeană de transport DJ 108C- Mănăstireni -Călata: 12,095,772.57 lei
3. Finalizare lucrări infrastrucură judeţeană de transport DJ 107N- Gura Râşca-Someşu Rece: 6,696,958.39 lei
4. Finalizare lucrări infrastrucură judeţeană de transport DJ 172F- Gherla -Mintiu Gherlii: 5,975,175.43 lei
5. Reabilitare și modernizare DJ 103J Sâncraiu-Aluniș: 5,106,914.97 lei
6. Modernizare DJ 103N Şaula limita judeţului Sălaj: 2,404,418.54 lei
7. Finalizare lucrări infrastrucură judeţeană de transport DJ 107N- Băişoara-Valea Ierii: 5,759,871.27 lei

Total: 45,785, 351.95 lei

 

Comenteaza